CCR: În aplicarea legii penale mai favorabile, nu se pot combina prevederi din legi succesive

Curtea Constituţională (CCR) a României a decis marţi că în aplicarea legii penale mai favorabile nu se pot combina prevederi din noul şi vechiul Cod penal.
Iulian Tudor
06 mai 2014, 12:51
CCR: În aplicarea legii penale mai favorabile, nu se pot combina prevederi din legi succesive

CCR a admis marţi o excepţie ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul în care se aplică legea penală mai favorabilă, după intrarea în vigoare în luna februarie a noului Cod penal.

„Cu unanimitate decide: admite excepţia şi constată că dispoziţia art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Definitivă şi general obligatorie”, se arată în decizia CCR, potrivit Agerpres.

Premieră: Noul Cod penal a adus la buget peste 1,2 milioane de euro doar într-o lună

„În aplicarea legii penale mai favorabile, nu se pot combina dispoziţii din legi succesive. Deci, circulă unele păreri şi între judecători şi între teoreticienii dreptului, că se poate alege pedeapsa dintr-o lege, se poate alege pedeapsa complementară din altă lege şi aşa mai departe. Curtea a stabilit astăzi, prin unanimitate de voturi, că nu se pot combina dispoziţii din legi penale succesive. Atunci când se stabileşte că una din legi este mai favorabilă, aceea se aplică în toate privinţele”, a declarat marţi preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

Art. 5 din noul Cod penal se referă la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi are următorul cuprins: „(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile”.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţia a fost făcută după ce judecătorii instanţei au aplicat în mod diferit prevederile din vechiul şi noul Cod penal la calcularea pedepselor aplicate inculpaţilor.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)