Tăriceanu: Există o indecizie în Moldova privind parcursul pe care trebuie să-l urmeze ţara

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că există în rândul societăţii moldovene o anumită indecizie în ce priveşte direcţia pe care ar trebui să o urmeze Republica Moldova, trnasmite Agerpres.
Romania TV
07 mai 2014, 19:20
Tăriceanu: Există o indecizie în Moldova privind parcursul pe care trebuie să-l urmeze ţara

El a mai spus că politicienii de la Chişinău ar trebui să realizeze un consens politic la nivelul societăţii cu privire la curentul proeuropean.

‘În ce priveşte situaţia Moldovei faţă de criza din Ucraina nu am ezitat să-i spun premierului moldovean că nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost România fără să fie membră NATO şi membră UE. Eu cred că această întrebare trebuie să şi-o pună şi Moldova, ce vrea să facă în continuare. Am văzut că există o anumită indecizie, nu la nivelul Guvernului, mă refer în general, la nivelul societăţii moldovene, cu privire la direcţia în care trebuie să se îndrepte ţara. Există un curent proeuropean, dar nu există un consens naţional şi eu cred că ceea ce trebuie să se reuşească este crearea unui consens naţional la nivelul forţelor politice şi mai ales la nivelul societăţii’, a spus Tăriceanu la finalul dezbaterii ‘Reforma şi guvernarea eficientă în procesul de integrare europeană organizate de Institutul de studii liberale.

El a adăugat că ameninţările în ce priveşte Republica Moldova sunt mai reduse faţă de cele privind Ucraina, dar ele nu trebuie excluse şi este necesar ca moldovenii să-şi pună întrebarea câţi dintre ei privesc prin prisma interesului moldovean şi câţi gândesc prin prisma interesului Rusiei.

‘Anul acesta sunt alegeri parlamentare în Moldova, iar cele două succese majore înregistrate, mă refer la liberalizarea regimului de vize şi Acordul de asociere cu UE, sper că vor aduce dividende politice pentru coaliţia proeuropeană. Dacă opoziţia actuală reprezentată de Partidul Comunist va câştiga alegerile există riscul ca drumul proeuropean al Moldovei să se întrerupă, să fie deviat’, a afirmat preşedintele Senatului României.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce simbolizează și de ce nu se face oricând
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai