„Crezul social-democrat făcea parte din mine de ceva vreme. Această decizie nu a fost peste noapte, nici dintr-un punct de vedere strategic, sau interesat, oportunist. Efectiv este un crez şi principiile şi spiritul social-democrat de egalitate, şanse, echitate, solidaritate m-au făcut să mă asociez şi să aduc un aport cultural, pentru că eu sunt muzician”, a declarat Ouatu.
Acesta a arătat că decizia pe care a luat-o nu a fost una „pripită”, şi a intrat în PSD „de bună voie şi nesilit de nimeni”.
Întrebat dacă nu se teme că imaginea sa ar putea avea de suferit prin asocierea cu un partid, el a admis că acest lucru este posibil, arătând totuşi că trebuie să se facă o disociere între Cezar Ouatu artistul şi membrul de partid.
„Se poate. Depinde de integritatea fiecărui admirator al artistului Cezar Ouatu. Este important să existe o disociere între artistul Cezar Ouatu şi membrul de partid al PSD”, a afirmat acesta.
Totodată, fostul reprezentant al României la Eurovision a precizat că este prematur să se gândească la ţinta sa politică, arătând că are ‘mai multe obiective personale’.