EUROVISION 2014. Paula Seling a dezvăluit, înainte de semifinala EUROVISION 2014, că soţul său i-a adus medicamente din ţară.
„Radu, soţul meu, a ajuns luni şi mi-a mai adus câteva lucruri de care aveam nevoie: o rochie în plus, nişte medicamente şi încurajările lui”, a declarat Paula Seling, care a răcit la cea de-a doua repetiţie pentru semifinala EUROVISION 2014.
EUROVISION 2014 se desfăşoară la Copenhaga, după ce ediţia de anul trecut a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa „Only Teardrops”.
EUROVISION este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
EUROVISION 2014. Paula Seling, reprezentanta României la EUROVISION 2014, se numără printre favoritele la titlul „Next Top Model” de la ediţia din acest an a competiţiei, într-un sondaj realizat de un site internaţional. În prezent, Paula Seling se află pe locul al doilea, cu 17,28% (peste 19.500 de voturi), în acest top al celor mai frumoase cântăreţe de la ediţia din acest an a Eurovision, fiind depăşită de reprezentanta Irlandei, Kasey Smith (17,37% – peste 19.600 de voturi), în acest sondaj realizat de wiwibloggs.com.
Potrivit acestui site, nu este un „miracol” că Paula Seling se află printre favoritele la titlul „Next Top Model” la EUROVISION 2014, făcându-se totodată aluzie la melodia „Miracle” cu care Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), reprezentanţii României, concurează la ediţia din acest an a concursului. „Nu este un «Miracol» – este ceva aşteptat. Ea a câştigat concursul «Next Top Model» la ediţia din 2010”, se spune pe acelaşi site.
Concursul online a început pe 24 martie şi se va încheia pe 21 mai, la peste o săptămână după desfăşurarea marii finale a EUROVISION 2014, care va avea loc sâmbătă seară, la Copenhaga, în Danemarca.
EUROVISION 2014 a câştigat în popularitate începând din anii ’90, când European Broadcasting Union (EBU, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa) şi-a relaxat regulamentul referitor la obligaţia artiştilor participanţi de a cânta în limba ţării proprii sau de a fi acompaniaţi de o orchestră cu un dirijor.
După accesul lor la independenţă, EUROVISION a devenit extrem de popular în ţările din fosta URSS, care iau această competiţie mult mai în serios decât ţările occidentale, precum Marea Britanie, unde majoritatea populaţiei asociază evenimentul cu sarcasmul prezentatorului Terry Wogan. În 2001, acesta din urmă nu s-a jenat deloc şi i-a ironizat fără milă pe cei doi prezentatori ai galei, care prezentau toate cântecele făcând rime.
Danemarca a găzduit deja concursul EUROVISION în 2001, când fraţii Olsen au câştigat concursul, cu cântecul „Fly on the Wings of Love”.
EUROVISION 2014.Carl Espen Thorbjørnsen va cânta pentru Norvegia melodia „Silent Storm”
EUROVISION 2014. Israel se prezintă cu melodia „Same Heart”, în interpretarea lui Mei Finegold
EUROVISION 2014. Georgia – The Shin and Mariko vor cânta „Three minutes to Earth”
EUROVISION 2014. Austria – Conchita Wurst va interpreta piesa „Rise Like A Phoenix”
EUROVISION 2014. Lituania – Vilija Matačiūnaitė va cânta „Attention”
EUROVISION 2014. Polonia se prezintă cu melodia „My Słowianie – We Are Slavic”, interpretată de Donatan & Cleo
EUROVISION 2014. Malta este reprezentată de trupa Firelight, care va cânta „Coming Home”
EUROVISION 2014. Macedonia – Tijana va interpreta piesa „To the sky”
EUROVISION 2014. Finlanda – Trupa Softengine, cu melodia „Something better”
EUROVISION 2014. Irlanda va fi reprezentată de Can-Linn (featuring Kasey Smith), cu „Heartbeat”
EUROVISION 2014. România va fi reprezentată de Paula Seling şi OVI, cu „Miracle”
EUROVISION 2014. Slovenia – Tinkara Kovač va cânta „Round and round”
EUROVISION 2014. Pentru Belarus va urca pe scena EUROVISION 2014 Teo, care va interpreta piesa „Cheesecake”
EUROVISION 2014. Grecia – Freaky Fortune feat. RiskyKidd vor cânta „Rise up”
EUROVISION 2014. Elveţia este ultima participantă din semifinale, cu piesa „Hunter of stars”, în interpretarea lui Sebalter