Ludvik Dolezal, un bărbat de 58 de ani din Cehia, a avut până acum câţiva ani un loc de muncă stabil şi un apartament. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat în momentul în care a descis să demisioneze. Astfel, el a renunţat la tot şi s-a hotărât să trăiască în stradă, dând foc la lucruri pentru a se încălzi. Mai mult, el obişnuieşte să doarmă încenuşă caldă, potrivit Oditty Central.
Citeşte şi Duce o viaţă simplă, dar murdară: Povestea BĂRBATULUI care NU s-a mai SPĂLAT de 60 de ANI FOTO
„Seară de seară mă culc în cenuşă şi mă acopăr pentru a păstra căldura. Parca aş fi în iad. Am avut de toate: cămăşi, pantofi, bocanci, saltele. Dar le-am ars pentru că nu aveam cu ce să întreţin focul„, a declarat bătrânul care consideră că suferă de o tulburare psihică.
Localnicii îl ajută cu lucruri pe care să le ardă. Dolezal supravieţuieşte cu un ajutor de 98 de euro pe lună, însă nu primeşte el banii deoarece i-ar arunca imediat în foc. Astfel, un girant îi păstreză pentru el şi îl ajută atunci când are nevoie de ceva.