Parada militară de celebrare a victoriei asupra Germaniei naziste în anul 1945 a început vineri în Piaţa Roşie din Moscova, în plină criză din Ucraina, mai ales după anexarea peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, relatează AFP.
Pe lângă defilarea trupelor, a tancurilor şi a vehiculelor militare, armata rusă face şi o demonstraţie aeriană. La tradiţionala paradă participă preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev.
Peste 11.000 de soldaţi şi cadeţi de la şcolile militare, 151 de echipamente militare, precum şi 69 de avioane şi elicoptere participă la această defilare, care se vrea o demonstraţie de forţă, în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a premierului Dmitri Medvedev.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Şoigu, a trecut în revistă trupele din dispozitiv, în sunetele fanfarei militare. Comandantul paradei este general-colonelul Oleg Saliukov, informează Agerpres.
Potrivit RIA Novosti, citată de Agerpres, printre echipamentele angajate la parada din Piaţa Roşie figurează vehicule blindate Taifun, tancuri T-90A, sisteme antiaeriene Panţîr-S1, dispozitive de lansare a rachetelor S-400 Triumf şi Topol-M etc.
La finalul defilării, Piaţa Roşie va fi survolată de zeci de avioane strategice, printre care Su-27 şi Su-34, Il-76, avionul de recunoaştere radar A-70, bombardiere Tu-Tu-22M3, Tu-95, elicoptere Mil Mi-8, Mi-26, Mi-28 etc.
Un foc de artificii este prevăzut la Moscova pentru ora locală 22:00, dar astfel de spectacole pirotehnice vor avea loc în toate marile oraşe din Federaţia Rusă, la fel ca în fiecare an.
În fiecare an, Rusia celebrează victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai – capitularea fiind semnată la 8 mai noaptea târziu, 9 mai, după ora Moscovei.
Putin a mers pentru prima oară în teritoriul alipit, Peninsula Crimeea
Acest eveniment, prin care Rusia îşi demonstrează puterea sa militară cu lansatoare de rachete, tancuri şi bombardiere, este chiar mai important în acest an pentru Kremlin, în contextul opoziţiei Occidentului faţă de Rusia cu privire la situaţia din Ucraina.
Media ruse sugeraseră săptămâna aceasta că preşedintele Vladimir Putin ar putea să se deplaseze în Crimeea de 9 mai, pentru prima oară după alipirea peninsulei la Rusia, pentru a asista la parada militară organizată la Sevastopol – baza Flotei Rusiei din Crimeea – cu această ocazie.
Anexarea Crimeii la Rusia, care a intervenit după venirea la putere a noilor autorităţi proeuropene de la Kiev, se află la originea celei mai grave crize între Rusia şi Occident de la sfârşitul Războiului Rece. Violenţele s-au extins în sud-estul Ucrainei, aflată acum la un pas de război civil,
Liderul de la Kremlin a mers după amiază în Crimeea, pentru prima oară de când Peninsula a fost alipită, în luna martie, la Federaţia Rusă. Gestul său a stârnit critici vehemente din partea liderilor occidentali.