Directorul DGASPC Suceava, Ionuţ Adomniţei, a declarat că DSP şi DSVSA Suceava au preluat, vineri, probe de apă şi alimente din cadrul centrului. Totodată, s-a interzis consumul de apă de la sursa curentă şi înlocuirea, pe perioada anchetei, cu apă plată, iar o echipă a DGASPC Suceava se află la centru pentru derularea anchetei interne, scrie Agerpres.
De asemenea, s-a luat măsura consumului de hrană dietetică pe perioada stabilită de medici şi folosirea de produse neperisabile şi sigure din punct de vedere al consumului. Bolnavii care vor fi externaţi şi se vor întoarce la centru vor fi izolaţi de ceilalţi asistaţi, iar starea lor de sănătate va fi verificată la intervalul stabilit de medic.
Un număr de 17 asistaţi de la CRRN Mitocu Dragomirnei au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava cu simptome de enterocolită.
Nouă bărbaţi şi opt femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 63 de ani, au ajuns joi noaptea în Secţia de boli infecţioase a SJU, prezentând febră, dureri abdominale, greţuri, vărsături şi scaune diareice.
Dintre cei 17 pacienţi, doar nouă au fost internaţi la Secţia de boli infecţioase, cinci bărbaţi şi patru femei. Toţi bolnavii au primit îngrijiri medicale şi li s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili tipul de infecţie, rezultatele analizelor urmând a fi cunoscute luni.
Complexul Mitocu Dragomirnei dispune de două centre, respectiv Locuinţa Maxim Protejată (LMP) cu un număr de zece beneficiari care îşi prepară singuri hrana şi din care niciunul nu a acuzat simptome ale unor tulburări digestive, precum şi CRRN cu 37 de beneficiari, dintre care 17 au ajuns la spital cu diagnosticul de enterovirus.
Citeşte şi Serie suspectă de decese în Canada după o epidemie de enterovirus într-un azil de bătrâni