„Pentru noi, operaţia lui Leo a fost cea mai uşoară intervenţie din săptămâna aceasta. Operaţia a durat doar trei ore. Leo este bine, sperăm ca duminică să meargă acasă. Am stabilit de comun acord să îşi reia activitatea după aproximativ 10 zile”, a spus dr. Sergiu Stoica, neurochirurg la BRAIN Institute.
Tumora a avut aproximativ 3 cm în diametru, fiind strict localizată în aria motorie care comandă mişcarea mâinii şi a piciorului. Datorită faptului că ţesutul tumorii este foarte diferit de cel sănătos, nu a fost necesară o operaţie cu pacientul treaz.
Citeşte şi Fiul lui Leo Iorga, mesaj pe Facebook despre tatăl său: „Vă anunţ că…”
Potrivit sursei citate, în locul în care a fost tumora, riscul de recidivă este foarte mic – dacă RMN-ul pe care îl va face mâine va confirma că ablaţia este completă.
În funcţie de diagnosticul imunohistochimic, oncologii vor decide dacă este nevoie să fie şi iradiată zona respectivă.
‘Intervenţia nu a fost complicată, pentru că suntem specializaţi pe chirurgie cerebrală şi – de obicei – tumori care sunt localizate în zone destul de dificil de abordat. Particularitatea în cazul lui Leo a fost localizarea tumorii, respectiv în aria motorie. Deja avea un mic deficit, mai ales la picior. Într-o astfel de intervenţie, este important să fii foarte precis şi să foloseşti neuronavigaţia, microscopul şi celelalte echipamente specifice neurochirurgiei minim invazive’, a spus dr. Stoica.
Procedura a fost explicată de dr. Stoica ca fiind asemănătoare cu o problemă de geometrie în spaţiu.
‘Practic, ca să fim foarte precişi în neurochirurgie, creăm un sistem cartezian cu trei coordonate (x, y şi z) în care capul pacientului este prins fix. Tumora are nişte coordonate, pe care le stabilim cu ajutorul neuronavigaţiei şi a microscopului, care sunt conectate, şi asta ne ajută să ajungem, printr-o incizie foarte mică, fix în zona unde este tumora. Aceasta nu se scoate dintr-o bucată, aşa cum se întâmplă în chirurgia abdominală, ci se aspiră progresiv cu un disector cu ultra-sunete’, a explicat medicul.
Echipa care l-a operat pe Leo Iorga a fost formată din următorii medici dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), dr. Mihai Crăciun (neurochirurg) şi dr. Anca Vişan (neuro-anestezist).
‘Recuperarea completă, din punct de vedere neurochirugical, nu ar trebui să fie mai lungă de zece zile’, se arată în comunicat.
Găzduit de Spitalul Monza, BRAIN Institute a fost fondat de către cei mai experimentaţi specialişti din neurochirurgia românească: dr. Sergiu Stoica (neurochirurgie vasculară şi tumorală), prof. dr. Ştefan Mindea (neurochirurgie spinală) şi dr. Anca Vişan (neuro-anestezie).
BRAIN Institute este prima instituţie medicală privată non-profit din România, toate resursele disponibile fiind reinvestite în îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor şi a practicii medicale, precum şi în cercetare şi educaţie.