EUROVISION 2014. Cum au votat românii la finala Eurovision. Ungaria, favorita publicului

Juriul de experţi români de la Eurovision a preferat, global, ţara gazdă, Danemarca, în timp ce persoanele care şi-au exprimat susţinerea prin televot au optat pentru Ungaria.
Romania TV
11 mai 2014, 11:09
EUROVISION 2014. Cum au votat românii la finala Eurovision. Ungaria, favorita publicului

Voturile individuale ale juriilor şi cele ale telespectatorilor au fost făcute publice de către organizatorii Eurovision, duminică.

Juriul de experţi români, care a votat, alături de alte 36 de jurii din ţările participante, a fost format din Mădălin Voicu, Mirela Fugaru, Mihai Stoica, Călin Geambaşu şi Nicoleta Matei (Nico).

Fiecare ţară dintre cele 37 de participante a avut un juriu format din câte cinci specialişti, care au acordat puncte celor 26 de finalişti, clasându-i pe locuri de la 1 la 25 (juriile şi telespectatorii nu pot vota pentru ţara din care sunt). Votul juriului contează în proporţie de 50 la sută, fiind completat de votul telespectatorilor. Şi în cazul televotului, ţările au fost grupate într-un clasament de la 1 la 25. Astfel, global, cele mai multe televoturi ale românilor au mers pentru Ungaria, urmate de cele pentru Austria (câştigătoarea Eurovision de anul acesta).

În viziunea juriului român, cele mai bune trei ţări au fost Danemarca, Suedia şi Germania, iar cele mai slab clasate ţări au fost, în această ordine, Rusia şi Franţa. În viziunea publicului, cea mai slabă ţară a fost Azerbaidjan. Rusia, care a fost huiduită în diferite momente ale show-ului live de la Copenhaga, s-a clasat, conform voturilor publicului român, pe locul cu numărul 16.

Voturile globale ale juriului şi ale telespectatorilor din România au fost reunite de către experţii Eurovision, pentru a se realiza un clasament pe ţară. Astfel, pe primul loc al clasamentului românesc Eurovision se regăseşte Suedia, urmată de Ungaria şi Austria. Pe ultimele locuri se află Polonia, Islanda şi Franţa.

Austria, reprezentată de Conchita Wurst, a câştigat detaşat finala Eurovision 2014, cu 290 de puncte. Diferenţa de punctaj a fost atât de mare între prima ţară clasată şi următoarea, încât Austria a fost anunţată câştigătoare înainte de prezentarea voturilor juriilor din ultimele ţări.

Podiumul Eurovision 2014 arată astfel: Austria (290 puncte), Olanda (238 puncte) şi Suedia (218 puncte). România s-a clasat pe locul al 12-lea, cu 72 de puncte.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Ucraina pierde controlul asupra teritoriului cucerit în regiunea Kursk
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy