‘Atrag atenţia Ministerului de Externe rus în legătură cu afirmaţia acestui politician‘, a postat Rogozin, alături de un link spre un articol în limba rusă din Moldnews.md privind afirmaţia premierului Victor Ponta.
Premierul român a declarat duminică seara că vicepremierul rus Dmitri Rogozin are ‘un rol de a provoca’ în România şi Republica Moldova şi că a gestionat personal refuzul de a i se interzice accesul în spaţiul aerian românesc, în condiţiile în care preşedintele Băsescu era în campanie electorală la Arad.
Şeful guvernului român a adăugat cu acel prilej că situaţia ar fi putut degenera, astfel încât să fie necesară intervenţia avioanelor româneşti de vânătoare.
‘Gândiţi-vă că lucrurile puteau degenera, gândiţi-vă că puteam să cerem avioanelor de vânătoare româneşti să ia o decizie privind… Eu, sigur, o să iau eu acele decizii atunci când va fi cazul, dar atunci de ce mai avem preşedinte în România, ca să facă campanie electorală pentru doamna Udrea?’, a spus premierul.