Opt militari au fost ucişi şi alţi şapte au fost răniţi în timpul confruntărilor dintre forţele armate şi separatiştii proruşi, a anunţat primarul autoproclamat al oraşului.
Potrivit oficialului, victime s-au înregistrat şi în rândul forţelor de ordine separatiste, însă nu a fost precizat numărul acestora.
Lupte între forţele ucrainene şi militanţii fideli Moscovei au avut loc şi ieri, în zona oraşului Slaviansk. Confruntările s-au soldat cu şase morţi în rândul militarilor ucraineni, potrivit ministerului Apărării de la Kiev.