Incendii în California, mii de persoane evacuate VIDEO

Mii de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în sudul Californiei din cauza incendiilor devastatoare care, de asemenea, au dus miercuri la evacuarea parţială a unei baze militare şi unei centrale nucleare, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
15 mai 2014, 06:29

Aceste incendii, care au determinat şi închiderea unei importante autostrăzi, s-au declanşat neaşteptat de devreme în acest anotimp faţă de ceilalţi ani.

Centrala nucleară San Onofre, aflată la sud de Los Angeles, a anunţat pe contul său de Twitter evacuarea mai multor membri ai personalului 'ca măsură de precauţie', după ce vegetaţia din vecinătate a fost cuprinsă de flăcări.

În apropiere de San Diego, autorităţile au avertizat marţi seară peste 20.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele, dar acestea s-au putut întoarce în scurt timp la casele lor, pompierii reuşind să stingă incendiul.



Miercuri s-au declanşat însă mai multe incendii, printre altele la baza militară Camp Pendleton, situată între Los Angeles şi San Diego, unde au fost evacuate un depozit de arme, câteva locuinţe militare şi o şcoală.

La Carlsbad, flăcările au distrus mai multe imobile, au pus la pământ reţeaua electrică şi au forţat evacuarea parcului Legoland. Potrivit autorităţilor, peste 11.000 de proprietari au trebuit să îşi părăsească locuinţa.

Şeful pompierilor din Carlsbad, Michael Davis, a făcut cunoscut că au fost distruse peste 15 clădiri, printre care trei case.

California este afectată de incendii violente, de obicei, în cursul verii şi al toamnei, însă în ultimii ani vegetaţia a luat foc mult mai devreme.

În prezent, California şi în special regiunea Los Angeles se confruntă cu un val de căldură care depăşeşte 38 de grade Celsius.

Aceste incendii, care au determinat şi închiderea unei importante autostrăzi, s-au declanşat neaşteptat de devreme în acest anotimp faţă de ceilalţi ani.

Centrala nucleară San Onofre, aflată la sud de Los Angeles, a anunţat pe contul său de Twitter evacuarea mai multor membri ai personalului ‘ca măsură de precauţie’, după ce vegetaţia din vecinătate a fost cuprinsă de flăcări.

În apropiere de San Diego, autorităţile au avertizat marţi seară peste 20.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele, dar acestea s-au putut întoarce în scurt timp la casele lor, pompierii reuşind să stingă incendiul.

Miercuri s-au declanşat însă mai multe incendii, printre altele la baza militară Camp Pendleton, situată între Los Angeles şi San Diego, unde au fost evacuate un depozit de arme, câteva locuinţe militare şi o şcoală.

La Carlsbad, flăcările au distrus mai multe imobile, au pus la pământ reţeaua electrică şi au forţat evacuarea parcului Legoland. Potrivit autorităţilor, peste 11.000 de proprietari au trebuit să îşi părăsească locuinţa.

Şeful pompierilor din Carlsbad, Michael Davis, a făcut cunoscut că au fost distruse peste 15 clădiri, printre care trei case.

California este afectată de incendii violente, de obicei, în cursul verii şi al toamnei, însă în ultimii ani vegetaţia a luat foc mult mai devreme.

În prezent, California şi în special regiunea Los Angeles se confruntă cu un val de căldură care depăşeşte 38 de grade Celsius.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Zodii cu succes în carieră. E timpul să-și renegocieze contractele
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
George Simion, acces controversat la convenția conservatorilor americani
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!