SULEYMAN MAGNIFICUL: Nascut la Kirkuk, in Irak, in urma cu 39 de ani, Selim si-a trait cea mai mare parte a copilariei sub regimul Saddam Hussein. Ba, mai mult, a si avut ocazia sa il cunoasca pe fostul conducator. Se intampla cand Selim avea vreo 12 ani, iar Saddam a venit in vizita la scoala unde invata viitorul actor. „Intr-o zi, Saddam a sosit in vizita la scoala la care invatam. Dintre toti copiii, a venit direct la mine, m-a mangaiat pe cap si a spus „O sa fii un bun soldat”, si-a amintit interpretul eunucului Sumbul.
SULEYMAN MAGNIFICUL: Cand a aflat asta, tatal lui Selim a decis sa isi ia familia si sa fuga in Turcia, disperat ca oamenii lui Saddam i-ar putea recruta fortat baiatul. Se intampla pe vremea primului Razboi din Golf, ceea ce a facut evadarea si mai periculoasa. Impreuna cu parintii sai, Bayraktar a trecut granita ilegal si s-a stabilit in Turcia, pentru pustiul de atunci, tara misterioara de unde veneau bananele. Asta, pentru ca, pe vremea aceea, soferii de camion turci care ajungeau in Kirkuk obisnuiau sa le daruiasca astfel de fructe prichindeilor ce le ieseau in cale. „Bananele acelea erau ceva extraordinar pentru noi , pustii sarmani din Irak”, si-a amintit „eunucul Sumbul”, care obisnuia sa isi ascunda fructele primite in gradina, mai ceva ca pe-o comoara.
SULEYMAN MAGNIFICUL: Cine este româna din serial
SULEYMAN MAGNIFICUL: Tatiana Marinescu, s-a nascut la Targoviste, si-a inceput cariera in jurnalism la postul B1, dar a fost descoperita ca model si a lasat in urma presa. Are masuri perfecte – 91-61-91- a aparut in numeroase reclame pentru firme precum L’Oreal, Coca-Cola, Gilette, Blade, pe cele mai importante coperti ale revistelor de moda si frumusetea ei a fost asemanata cu cea a Angelinei Jolie. A defilat pe podiumuri de moda cunoscute, iar in urma cu cativa ani a refuzat 30.000 de dolari pentru ca i s-a parut ca ar fi fost implicata intr-un contract „dubios”.
Pe micile ecrane din Turcia a jucat roluri negative, dar care i-au adus aprecierea regizorilor si producatorilor de film. Astfel, ea a primit un rol in pelicula de succes „Suleyman Magnificul”, care se difuzeaza la Kanal D. Tatiana nu a dezvaluit prea multe despre rolul ei, dar spune ca a vorbeste foarte bine limba turca, locuind la Istambul de multi ani, relateaza realitatea.net. In plus, frumoasa romanca apare si in prezent pe micile ecrane turcesti intr-un rol dintr-un sitcom pentru tineri.
SULEYMAN MAGNIFICUL: Daca la noi serialul Suleiman Magnificul a ajuns abia la episodul 113, in Turcia, producatorii se pregatesc sa filmeze episoadele 132-133, cele in care sultana Hurrem va muri.
Cum acum rolul sultanei este jucat de o alta actrita, de Vahide Gordum, aceasta se zvoneste ca a contactat-o pe Meryem Uzerli, cea care a jucat rolul sotiei lui Suleyman inca de la inceputul serialului, pentru a juca impreuna rolul.
Asa ca Meryem va filma anumite scene din tinerete, in satul ei natal, in timp ce Vahide isi va aduce aminte anumite pe patul de moarte, de momentele traite inainte de intrarea in palatul sultanului.
Asa cum s-a intamplat in realitate si in film, Hurrem va muri inaintea sultanului Suleyman si inainte sa isi vada fiul pe tron.
Suleyman Magnificul are suces. Actriţa Meryem Uzerli care interpretează pe sultana Hurrem din serialul turcesc „Suleyman Magnificul” a fost inclusă în topul celor mai frumoase femei din lume.
Acest lucru demonstrează cât de îndrăgită a devenit actriţa odată cu difuzarea serialului „Suleyman Magnificul„, scrie kanald.ro. Fanii şi admiratorii din toată lumea au votat-o intens, astfel încât Meryem Uzerli s-a clasat pe locul 6 în topul celor mai frumoase femei din lume.
Pe locul întâi a fost votată superba actriţă Monica Belluci, urmată apoi de modelul Kate Upton, Angelina Jolie, actriţa de la Bollywood Aishawarya Rai, iar pe locul 5 s-a clasat modelul Irina Shayk.
Astfle, Meryem Uzerly i-a luat faţa lui Charlize Theron care s-a clasat pe locul 7, dar şi Rihannei, locul 8.
SULEYMAN MAGNIFICUL: Cinci greşeli istorice în serial
„SULEYMAN MAGNIFICUL şi-a petrecut 30 de ani din viaţă în şaua calului, nu în palate, aşa cum ne este arătat la televizor. Îi blestem şi îi condamn pe realizatorii acestui serial şi pe proprietarii acestui post de televiziune, care se joacă cu valorile poporului. Ei trebuie să primească o lecţie”, a spus premierul la aflarea că există un serial despre marele sultan.
Istoricul de profesie Paraschiva Victoria Batariuc, în calitate de doctor în istorie medievală, a enumerat pentru historia.ro o parte din inadvertenţele legate de SULEYMAN MAGNIFICUL:
1.inexistenţa tehnicii faţetării inelelor în secolul al XVI-lea;
2.caftanul lui Suleyman nu este adecvat epocii;
3.femeile nu se îmbrăcau după moda veneţiană, deosebit de permisivă în serial faţă de rigorile islamice ale epocii;
4.Ludovic al II-lea, rege al Ungariei, nu este prezentat ca un tânăr conducător cu părul blond, ci precum un bărbat între două vârste;
5.ardeiul nu fusese încă adus în Imperiul Otoman din America.
Doamna Batariuc consideră serialul mai degrabă „umoristic” decât istoric, iar imaginea idealizată a sultanului nu ar trebui glorificată de români, având în vedere prejudiciile aduse de către acesta statului medieval Moldova.
Conform producătorilor serialului SULEYMAN MAGNIFICUL, s-a urmărit respectarea adevărului istoric și a decorurilor, dar și a personalității sultanului.