Kievul se declară dispus să-şi retragă armata din est, dacă „teroriştii” depun armele

Operaţiunea antiteroristă din estul Ucrainei poate fi suspendată numai dacă teroriştii depun armele şi eliberează ostaticii, a declarat joi preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, citat de agenţia de presă Unian, la finalul reuniunii Consiliului de coordonare a şefilor facţiunilor şi comisiilor parlamentare, potrivit Agerpres.
Romania TV
15 mai 2014, 10:58
Kievul se declară dispus să-şi retragă armata din est, dacă

‘Nu este exclusă adoptarea unei declaraţii de către Rada Supremă, în baza căreia să se formeze un grup din reprezentanţii tuturor facţiunilor parlamentare, care să avanseze propunerea suspendării operaţiunii antiteroriste în cazul în care teroriştii vor depune armele şi vor elibera ostaticii pe care îi deţin‘, a afirmat Turcinov, indicând că respectiva chestiune a fost examinată în cadrul acestui Consiliu de coordonare.

‘Suntem pentru rezolvarea problemelor în mod paşnic cu cei care sunt dispuşi să coopereze, să negocieze, să dialogheze. Noi ducem un astfel de dialog’, a subliniat preşedintele interimar, avertizând totodată că ‘cei care duc un război împotriva Ucrainei vor primi o ripostă adecvată’.

‘Amintesc încă o dată: operaţiunea antiteroristă se duce pentru a-i proteja pe cetăţenii Ucrainei de cei care ucid, care jefuiesc, care răpesc persoane, care cu arma în mâini luptă împotriva Ucrainei’, a reiterat Oleksandr Turcinov.

Înainte de aceasta, liderul Partidului Comunist din Ucraina, Petro Simonenko, a cerut oprirea urgentă a operaţiunii speciale şi retragerea fără întârziere a trupelor guvernamentale din regiunile Lugansk şi Doneţk.

Parlamentarul Mykola Levcenko, din partea Partidului Regiunilor, a cerut ca în timpul negocierilor de pace operaţiunea antiteroristă să fie oprită, iar Garda Naţională şi batalionul ‘Nipru’ să fie desfiinţate.

O primă masă rotundă, cu participarea unor politicieni de marcă, miniştri ai actualului cabinet de la Kiev, a foştilor preşedinţi Leonid Kravciuk şi Leonid Kucima a avut loc miercuri, într-o încercare de dezamorsare a situaţiei din sud-estul Ucrainei, în perspectiva alegerilor prezidenţiale anticipate din 25 mai.

În contextul acestei încercări de a înfiripa un dialog de reconciliere, pe fondul controversatului referendum privind autodeterminarea la Doneţk şi Lugansk, trupele guvernamentale au continuat ofensiva în est, unde întâmpinau rezistenţă din partea forţelor de autoapărare.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Doi muncitori surprinși sub un mal de pământ în Brăila: un deces și un rănit grav
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”