Elena Udrea: O a treia suspendare a lui Traian Băsescu i-ar da libertate totală să intre în campanie

Deputatul PMP Elena Udrea susţine, într-un interviu pentru Agepres, că implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală este legitimă deoarece adversitatea faţă de politica dusă de către PSD nu echivalează cu o încălcare a Constituţiei. În cazul unei a treia suspendări, Băsescu ar avea mână liberă să se implice în campania electorală din acest an.
Romania TV
17 mai 2014, 09:00
Elena Udrea: O a treia suspendare a lui Traian Băsescu i-ar da libertate totală să intre în campanie

„Degeaba 10 ani de luptă a preşedintelui Traian Băsescu pentru democraţie, pentru justiţie independentă, pentru reforme în această ţară, dacă din noiembrie încolo România pierde tot ce s-a câştigat şi intră, realmente, sub ocupaţia PSD. Preşedintele României are responsabilitatea să nu lase ţara pe mâna celor împotriva cărora s-a luptat 10 ani de zile, baroni locali, oameni care vor să controleze justiţia, oameni care vor să se cupleze la resursele statului”, a justificat Elena Udrea poziţia critică a preşedintelui României faţă de PSD.

De altfel, Udrea crede că nu se poate vorbi de o încălcare a Constituţiei din partea lui Traian Băsescu. „A-ţi exprima opinia că susţii un partid, a spune de ce susţii acel partid, a spune de ce eşti împotriva lui Victor Ponta şi a PSD-ului şi a baronilor locali nu cred că este o încălcare a Constituţiei. Să ne amintim că Ion Iliescu a fost pe afişe în 2004 cu candidaţi la Preşedinţie şi cu candidaţi la Parlament ai PSD-ului şi atunci nu a fost nicio problemă de suspendare sau de atac la Curtea Constituţională”, a afirmat Udrea.

Aceasta crede că, în cazul în care CCR va da o decizie nefavorabilă preşedintelui în cazul sesizării depuse de către Guvern în legătură cu implicarea sa în campania PMP, Traian Băsescu nu va fi suspendat de către majoritatea parlamentară din considente electorale.

„Nu cred că sunt atât de iresponsabili să mai încerce în ultimele luni o suspendare, cu atât mai mult cu cât asta ar însemna, de fapt, o libertate totală pentru Traian Băsescu să stea în campania electorală. Vedeţi că toată bătălia se dă cu Traian Băsescu, se dă cu Elena Udrea, se dă cu Mişcarea Populară, cei de care Victor Ponta şi PSD se tem. Traian Băsescu încă mai are aceste restricţii legate de postura de preşedinte al ţării. Dacă ar fi eliberat de această constrângere cu siguranţă că lupta lor cu Traian Băsescu ar fi, o dată în plus, mai grea”, a explicat Elena Udrea.

DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Spynews
Horoscop sâmbătă, 29 martie 2025: Scorpionii au parte de relaxare și liniște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum trebuie să cureți bijuteriile din aur alb ca să strălucească din nou și să arate ca noi. Ai nevoie de două ingrediente banale, toată lumea le are în casă
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Playtech.ro
Câți bani intră pe cardurile sociale în luna aprilie. Valoarea a scăzut considerabil
DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Warren Buffett: Nu mai am nevoie de bani
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
La ce să ne așteptăm de la eclipsa de soare de astăzi, 29 martie. Cum ne influentează pentru următoarea perioadă din viață
Spynews
Bilanțul tragic al cutremurului de 7,7 din Asia. Cel puțin 1.000 de persoane au murit și alte mii au fost rănite 
Evz.ro
Cel mai periculos electrocasnic. Te poate omorî
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
kanald.ro
Peste 1.000 de morți și 2.300 de răniți în urma cutremurului devastator din Myanmar. Salvatorii sapă și în aceste momente după supraviețuitori
Cancan.ro
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit medalia de onoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
stirilekanald.ro
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul a fost văzut ultima oară plecând de la biserică
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
ANAF a luat decizia privind impozitul! Românii sunt obligați să declare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Veste bună pentru pensionarii cu venituri mici: vin banii!