Elveţia, care este una dintre cele mai bogate ţări din lume, a respins propunerea introducerii unui salariu minim lunar de 3.300 de euro, pe motivul că ar împovăra economia. Elveţienii sunt de părere că aplicarea unei astfel de măsuri i-ar fi afectat cel mai mult pe micii întreprinzători, care nu şi-ar permite să-şi plătească angajaţii, potrivit AlJazeera.
„Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem ar fi: clientului îi va conveni să plătească mai mult? Şi asta pentru că atunci când va trebui să dăm angajaţilor aproape 3.300 de euro va trebui să creştem şi preţurile. Pentru o cafea simplă clientul va trebui să plătească 5 sau 6 euro”, a declarat Florian Weber, proprietarul unui restaurant.
Introducerea unui salariu minim ar fi adus cu sine creşterea costurilor de producţie şi a numărului şomerilor.
Unul dintre motivele invocate de sindicate şi de partidele de stânga elveţiene, pentru un salariu minim de 3.300 de euro, a fost justificat, însă, de costul ridicat al vieţii din ţara cantoanelor.
Costul mâncării, al chiriilor şi al asigurărilor fac din Elveţia una dintre ţările cu cel mai ridicat cost al vieţii din întreaga lume.
Tot în cadrul aceluiaşi referendum, 53% dintre elveţieni s-au opus cumpărării a 22 de avioane de luptă suedeze.