„Birourile permanente au decis cu 11 voturi pentru, două abţineri şi 8 voturi împotrivă, joi, la ora 12,00, se va citi moţiunea. Îi rog pe membrii Opoziţiei să înţeleagă că domniile lor trebuie să vină, să fie prezenţi, de aceea sunt plătiţi, nu să vină guvernarea, ca să poată fi cvorum. Luni, la ora 16,00, se va dezbate moţiunea de cenzură în plenul comun. Obligativitatea cvorumului există, a existat şi va exista, pentru că nu este vorba de o şuetă. Oamenii nu înţeleg că trebuie să vină la serviciu, aşa cum românii se duc la serviciu la ora 8,00 în fiecare zi, membrii Biroului permanent de la PDL, PNL şi PP-DD sunt obligaţi să vină la şedinţă. Eu am convocat după Regulament, în ziua depunerii moţiunii, Birouri reunite. Dacă domniile lor nu au vrut să vină, acum ar trebui să le luăm din bani”, a spus Zgonea la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.
PNL cere conducerii Parlamentului să pună MOŢIUNEA DE CENZURĂ pe ordinea de zi
El a adăugat că liderul PNL, Crin Antonescu, ar trebui să citească Regulamentul şi să nu acuze Puterea de lipsă de responsabilitate.
„Să vii în faţa camerelor de luat vederi şi să invoci chiulul tău ca pe o lipsă de responsabilitate a guvernării mi se pare un act injust şi îl rog pe domnul Antonescu să citească Regulamentul măcar acum, după ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, că bănuiesc că atunci nu avea timp. Prima obligaţie a unui membru al Biroului permanent: trebuie să vină la şedinţă. Îi rog pe colegii din Opoziţie să-şi suspende campania electorală şi să vină joi, la ora 12,00, pentru a avea cvorum la plenul reunit, pentru a putea citi moţiunea”, a mai spus Zgonea.
Liberalii au depus pe 13 mai moţiunea de cenzură „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii”.
Potrivit textului moţiunii, actualul Executiv condus de Victor Ponta duce România în orizontul „întunecat şi corupt” din perioada 2001-2004, dar şi în perioada de dinainte de 1989, când partidul unic acaparase întreaga ţară.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a precizat că textul a fost semnat de 225 parlamentari.
Ponta îl critică pe Antonescu: Eu nu aş putea să fac moţiune de cenzură cu Boc şi Udrea
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului nu au putut decide marţea trecută programul dezbaterii moţiunii de cenzură din lipsă de cvorum.