„Dulgherul Neculai Moisă lucra la o adâncime de aproximativ cinci metri pentru taluzarea unui perete de pâmânt, pregătind consolidarea cu panouri a unui picior de sprijin al drumului forestier Voda – Pralea din Ocolul Silvic Caiuţi. Malul de pământ s-a prăbuşit, muncitorul fiind îngropat până la gură”, a explicat Dan Buftea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, potrivit Agerpres.
Aceasta a adăugat că, „deşi în prima fază gura i-a fost eliberată de pământ pentru a putea respira, victima a murit sufocată din cauza presiunii care apăsa pământul asupra corpului”.
În acest an, în urma unor accidente de muncă încă un băcăuan a murit, iar alţi 14 au intrat în incapacitatea temporară de muncă, relevă statistica la zi a ITM Bacău.
În 2012 patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 19 au fost rănite tot după accidente suferite la locul de muncă.