JOE BIDEN, în discursul final de la Cotroceni: Poate mă adresez şi viitorului preşedinte

Vicepreşedintele american, Joe Biden, şi-a început, miercuri, discursul, la Cotroceni, din finalul vizitei oficiale la Bucureşti, salutându-i pe cei prezenţi şi spunând că poate se adresează "şi viitorului preşedinte".
Romania TV
21 mai 2014, 12:27
JOE BIDEN, în discursul final de la Cotroceni: Poate mă adresez şi viitorului preşedinte

Joe Biden şi-a început discursul menţionându-i pe cei mai înalţi reprezentanţi ai statului român şi a completat: „Poate mă adresez şi viitorului preşedinte”.

La evenimentul de la Palatul Cotroceni, unde vicepreşedintele SUA susţine alocuţiunea din finalul vizitei oficiale la Bucureşti, au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Sunt, de asemenea, prezenţi vicepremierul Kelemen Hunor, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul Finanţelor, Irina Petrescu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, secretarul de stat Bogdan Aurescu.

Participă la eveniment preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Teodor Meleşcanu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şeful ASF, Mişu Negriţoiu, preşedintele ANI, Horia Georgescu.

CITEŞTE ŞI JOE BIDEN către Ponta, la Guvern: „Domnule preşedinte, vă mulţumesc”. Reacţia premierului

La discurs mai sunt prezenţi: liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, europarlamentarul Monica Macovei, deputatul PNL Alina Gorghiu, senatorul PSD Mircea Geoană.

De asemenea, sunt la eveniment preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general Tiberiu Niţu, precum şi reprezentanţi ai CSM.

Din partea societăţii civile sunt prezenţi, printre alţii, Alexandru Cumpănaşu, reprezentat al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, dar şi Cristina Guseth, de la Freedom House

Vicepreşedintele Statelor Unite a fost prezentat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni de Laura Silvaş, o masterandă în anul 2 la Facultatea de limbi stăine, Studii Americane.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Țeapa pe care românii o dau din ce în ce mai des în Turcia. Turiștii veniți în vacanță s-au săturat
Capital.ro
Cutremur în TV. Demisie de răsunet la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Marea vedetă a spus adio
Playtech.ro
Ultima oră! Celebrul rapper a murit la 34 de ani. Fanii, în DOLIU!
DailyBusiness
Intrarea totală în Schengen a României ar putea sta în mâinile noilor alegeri din Austria
Adevarul
Denumirea Transnistria, interzisă de regimul de la Tiraspol și asociată cu fascismul, stârnește îngrijorări în rândul experților
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
O nouă fraudă pe Messenger. Cei care cad în capcană rămân fără bani pe card
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
Aroganță uriașă a milionarilor Dedeman! Frații Pavăl au cumpărat un hotel de lux în Albii Elvețieni. Imagini fantastice cu proprietatea veche de 150 de ani
kanald.ro
„Era lumina familiei” O fetiță de 6 ani a murit în mod tragic în timp ce se dădea în leagăn. Cum s-a produs tragedia
Capital.ro
Adio, maestre! Românii îl plâng pe marele cântăreţ. A murit mult prea devreme
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Atenție! Cum va fi vremea în decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025
substantial.ro
Parchetul European investighează presupuse fraude cu fonduri europene la Câmpulung
MediaFlux
TAXĂ pentru HAINE. Vom plăti mai MULT pentru ÎMBRĂCĂMINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...