Ponta, după scandalul reţetelor false: Să deturnezi din banii de la sănătate mi se pare cel mai grav lucru

Primul-ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, la Sibiu, că unul dintre cele mai grave lucruri este să deturnezi bani din sistemul sanitar, referindu-se astfel la ancheta privind reţetele false, informează Agerpres.
Romania TV
21 mai 2014, 19:41
Ponta, după scandalul reţetelor false: Să deturnezi din banii de la sănătate mi se pare cel mai grav lucru

‘Nu pot să dau detalii, decât că mă bucur foarte tare atunci când instituţiile statului îşi fac datoria şi îi anchetează pe cei care fraudează într-un fel sau altul banul public. Cu atât mai mult, atunci când e vorba despre sănătate, despre reţete false. Mi se pare că acolo indignarea noastră trebuie să fie şi mai mare dincolo de răspunderea penală, pentru că să deturnezi din banii de la sănătate mi se pare cel mai grav lucru care poate fi făcut’, a declarat Victor Ponta.

Potrivit acestuia, sistemul sanitar şi educaţia au mare nevoie de fonduri şi ‘atunci când oameni care ar trebui să slujească scopul nobil pentru care se află acolo îşi folosesc funcţia pentru interese ilegale, e cu atât mai grav’.

‘Însă, faptul că se face curăţenie, sunt pedepsiţi cei care încalcă legea, este cel mai bun semnal care poate fi dat, că nimeni nu rămâne nepedepsit’, a precizat premierul, la o întrebare despre ancheta reţetelor false.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, la rândul său, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că ministerul va încerca să recupereze în justiţie dauna produsă în dosarul decontărilor de reţete fictive.

Bănicioiu a precizat că ministerul nu tolerează asemenea practici infracţionale, depistate de procurori.

‘Eu repet ce am şi spus ca şi poziţie oficială, până acum, a Ministerului Sănătăţii. Şi anume că nu mai tolerăm în niciun fel orice astfel de practică mai veche. Deja, cred că am auzit cu toţii din multe surse că mai erau situaţii de asemenea fel. Nu le mai tolerăm. De aceea avem cea mai amplă acţiune de verificare în toată ţara în momentul de faţă şi cu cât şi alte instituţii se implică, pentru că aici avem o acţiune complementară care este cea a Parchetului, eu zic că fac bine vindecării sistemului sanitar’, a spus ministrul Sănătăţii.

Bănicioiu a menţionat că din primăvara anului viitor va fi foarte greu să fie fraudat sistemul. ‘Eu sper să fie un caz singular şi sper să nu mai găsim alte cazuri, dar le vom căuta şi vom fi atât de drastici şi în a verifica şi încăpăţânaţi în a verifica lucrurile, încât dacă vor mai fi, repet, le vom găsi. Însă, ceea ce încerc să vă spun şi vă avertizez pe toţi este că din primăvara lui 2015 va fi foarte greu să fraudezi sistemul sanitar românesc, aşa că toţi cei care au de gând să o facă i-aş ruga să se gândească de două ori, să nu mai recurgă la astfel de variante’, a atenţionat ministrul.

Demnitarul a precizat că introducerea cardului de sănătate şi a dosarului electronic al pacientului vor împiedica fraudarea sistemului.

Peste 100 de poliţişti au efectuat, marţi dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Sibiu, Dolj şi Ilfov într-un dosar care priveşte întocmirea de reţete false pentru bolnavii de cancer decontate prin Casa de Asigurări Bucureşti, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Vor fi puse în executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde vor fi audiate de către poliţişti şi procurori. Acuzaţiile aduse persoanelor fizice şi juridice cercetate sunt înşelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare şi luare de mită.

‘Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vizează întocmirea de reţete false în domeniile oncologic şi hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro’, conform comunicatului Poliţiei.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Minerva spune zodiile care își schimbă viața pe final de an. Ei sunt nativii care au noroc la bani. Era timpul să vină și vremea lor
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy