Alimente expirate şi gândaci în bucătăria unui hotel de cinci stele din Braşov

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov au găsit, luni, în urma unui control, la un hotel de cinci stele din centrul Braşovului, produse alimentare expirate şi alterate, dar şi gândaci în bucătăria hotelului.
Iulian Tudor
26 mai 2014, 15:28
Alimente expirate şi gândaci în bucătăria unui hotel de cinci stele din Braşov

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, a declarat că toate neregulile au fost găsite în bucătăria hotelului Aro Palace, care riscă să fie declasificat, potrivit Agerpres.

Lucrurile stau mult mai rău decât ar trebui să stea în bucătăria unui hotel de cinci stele. Produse alimentare şi materie primă expirate, unele din 20 mai, la altele nu era trecută data expirării. De asemenea, condimente expirate din anul 2012, pâine mucegăită, produse care în mod normal trebuiau refrigerate, dar au fost îngheţate pentru a nu se şti perioada în care acestea au expirat, bere şi sucuri expirate de două şi de şase luni, iar un gândac se plimba nestingherit pe masa de lucru în momentul controlului. Este inadmisibil aşa ceva„, a spus Claudiu Susanu.

El a mai spus că amenda poate ajunge până la 50.000 de lei şi chiar suspendarea activităţii în blocul alimentar până vor fi rezolvate toate problemele.

De la Centrul SPA al hotelului au fost prelevate probe din apa de la piscină pentru că există indicii că nu este în regulă modalitatea şi durata la care se schimbă apa.

Controalele vor continua şi în hotel pentru că în aripa veche a acestuia, clasificată la trei stele, mocheta este ruptă, există igrasie, grupurile sanitare nu sunt în perfectă stare.

Dacă lucrurile nu vor fi remediate, putem ajunge de declasificarea hotelului, pentru că este păcat să ne prezentăm în faţa turiştilor cu un hotel cu o clasificare superioară calităţii serviciilor oferite. Deocamdată nu am dat nicio amendă şi nu am dispus nicio altă măsură pentru că trebuie să-mi prezinte în zilele următoare o serie de documente şi apoi vom hotărî„, a precizat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov.

În replică, reprezentantul companiei Aro Palace, Gabriel Florescu, a declarat că activitatea bucătăriei este monitorizată în permanenţă de structurile interne dar sunt monitorizaţi şi de alte instituţii ale statului ca Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) sau Direcţia de Sănătate Publică Braşov (DSP).

Aceste instituţii nu au sesizat până acum aspecte grave cu privire la activitatea hotelului şi vin destul de des în control. Aşteptăm rezultatele analizelor pentru probele prelevate şi apoi vom lua şi noi propriile măsuri„, a spus Gabriel Florescu.

CITEŞTE ŞI: Alimente expirate de UN AN, în bucătăria unei pensiuni din Braşov

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Minerva spune zodiile care își schimbă viața pe final de an. Ei sunt nativii care au noroc la bani. Era timpul să vină și vremea lor
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy