Ponta: Antonescu a pierdut 60 de parlamentari într-o săptămână: 19 au votat contra şi 40 au absentat

Prim-ministrul Victor Ponta a apreciat că unul dintre momentele jenante ale moţiunii iniţiate de către opoziţie a fost faptul că a fost votată de mai puţin parlamentari decât cei care au semnat-o. Conform calculelor făcute de Ponta, 60 de parlamentari au renunţat să mai susţină documentul depus de către opoziţie prin care se dorea demiterea guvernului Ponta III.
Filip Stan
26 mai 2014, 15:54
Ponta: Antonescu a pierdut 60 de parlamentari într-o săptămână: 19 au votat contra şi 40 au absentat

„231 de parlamentari au semnat moţiunea şi au votat-o doar 176. De obicei, o votează mai mulţi că-i conving şi pe alţii să voteze. Din asta reiese că 60 de parlamentari s-au răzgândit în două săptămâni după ce au depus-o. Să pierzi 60 de parlamentari în două săptămâni…”, a comentat Ponta adăugând că, din cei 60, 19 au votat împotriva moţiunii şi 40 au lipsit de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele PSD nu a exclus o colaborare viitoare a majorităţii parlamentare cu cei 60 care au renunţat la a susţine moţiunea de cenzură. „Când văd că au pierdut 60 de parlamentari într-o singură săptămână, nu pot să spun că nu mă interesează să colaborez cu ei pentru proiecte importante pentru ţară”, a spus Ponta.

Invitat să comenteze decizia conducerii PNL potrivită căreia liberalii refuză orice colaborare cu PSD, Ponta a răspuns: „Există şi o rezoluţie depusă la tribunal împotriva unei colaborări cu Traian Băsescu. Se vor ţine de asta nouă cum s-au ţinut şi de asta veche”.

În ce priveşte o eventuală colaborare şi refacere a USL cu conducerea PNL ce va rezulta din viitorul Congres al acestui partid, premierul a precizat că aceasta depinde de componenţa şi orientarea acestei conduceri. „Asta înseamnă să vedem dacă va fi aleasă o conducere pro-USL şi anti-Băsescu sau una pro-Băsescu. Cu una pro-Băsescu nu avem ce discuta„, a anunţat Victor Ponta.

Pe de altă parte, social-democratul nu exclude ca PNL să-i prefere pe democrat-liberali ca parteneri de alianţă. „Sigur că o alianţă PNL-PDL, atât timp cât nu-l are pe domnul Antonescu în frunte, ne pune probleme. Dacă e cu domnul Antonescu, nu ne pune nicio problemă, pentru că nu vor vota nici alegătorii PDL. Cei de la PNL au votat şi ei 12-13% cu greu. Dacă găsesc, sigur, o altă formulă, atunci da”, a mai pesedistul.

Parlamentarii au respins, luni, cu 176 de voturi „pentru” şi 19 „împotrivă”, moţiunea de cenzură „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii” . Reprezentanţii PSD, UNPR, PC şi UDMR nu au participat la vot. Dezbaterile în plen au fost marcate de schimbul de replici dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta.

Din totalul de 326 de parlamentari care şi-au anunţat prezenţa, doar 196 şi-au exprimat votul. Dintre aceştia, 176 s-au pronunţat în favoarea moţiunii de cenzură, iar 19 contra.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, era nevoie ca aceasta să fie votată de 287 de parlamentari.

La începutul dezbaterilor, prim-ministrul Victor Ponta a spus că moţiunea a fost un element de campanie electorală, iar cum alegerile europarlamentare s-au încheiat este timpul ca politicienii să se întoarcă la treabă.

„Moţiunea a fost introdusă ca element de campanie electorală. Campania s-a terminat, oamenii au votat, trebuie să ne întoarcem toţi la treabă. Vă mulţumesc”, a spus Victor Ponta. Acesta a fost singura frază rostită de prim-ministru în prima sa intervenţie, ca răspuns la acuzele din moţiune.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a imputat însă modul expeditiv în care Ponta a tratat moţiunea.

„Da, un prim-ministru, indiferent de conţinutul moţiunii de cenzură, conţinut de care poate lua cunoştinţă şi pe alte căi, dar din respect, simbolic, trebuie să fie de faţă când o moţiune de cenzură se citeşte şi prima oară şi a doua oară. Nu aţi fost de faţă nici prima oară, nici a doua oară, acesta nu e un lucru normal. Ostenit, şi poate un pic mai trist decât aseară, sunteţi mai obosit după campania electorală. Ăsta nu este un motiv să expediaţi un moment fundamental într-o democraţie cum este o moţiune de cenzură cu o propoziţia pe care aţi rostit-o aici”, i-a transmis Antonescu lui Ponta.

„Obligaţia dumneavoastră, nu faţă de cei care au redactat, semnat şi votat moţiunea, ci faţă de cetăţenii acestei ţări este să veniţi să-i răspundeţi cu cele mai aspre critici, cu cele mai hotărâte argumente”, a mai spus Antonescu.

Un alt set de critici a venit din partea preşedintelui Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. „Votăm astăzi împotriva unui Guvern corupt. Votăm împotriva unui partid care câştigă voturi prin mită electorală şi turism electoral. Să ştiţi, domnule premier, că ştim cât de zdrobitoare a fost înfrângerea şi la PSD, chiar şi fără fraudă electorală”, a afirmat fostul premier.

În replică, Victor Ponta a explicat că a răspuns foarte scurt la moţiunea de cenzură deoarece a vrut, în semn de respect faţă de prestigiul Parlamentului, să încheie cât mai rapid un „episod oarecum jenant” în care ar trebui să răspundă unui candidat cu 3% în alegeri sau unui „liberal la Securitate”.

„În semn de respect faţă de Parlament, pentru prestigiul acestei instituţii, am considerat că trebuie să încheiem cât mai repede un episod oarecum jenant, în care ar trebui să răspund că e foarte greu să avem 500 milioane şomeri, observaţie venită din partea unei economiste care a lucrat la stat întotdeauna, să explic că am pierdut alegerile cu 16 mandate, iar dumneavoastră le-aţi câştigat cu 5, să răspund criticilor unui candidat la prezidenţiale care a luat 3% sau să văd mai ales momentul extrem de jenant, în care un partid istoric, respectat, este reprezentat în Parlament de către Sorin Roşca Stănescu, un adevărat liberal, un om care a fost liberal şi la Securitate, şi cu Traian Băsescu.

Domnule senator Sorin Roşca Stănescu, v-aţi ales un lider care vă reprezintă, faptul că pe cei care v-au înjurat până acum îi lăudaţi, iar pe cei pe care i-aţi lăudat până acum îi înjuraţi cred că ţine strict de partea de caracter al dumneavoastră şi al celor pe care îi susţineţi”, a spus Ponta răspunzând criticilor formulate, printre alţii, de Andreea Paul-Vass, Mihai Răzvan Ungureanu, Crin Antonescu şi Sorin Roşca Stănescu.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai