„Situaţia din sala de judecată de vineri, intens dezbătută şi pe alocuri exagerată, a fost generată de fireasca descărcare nervoasă a unicului meu copil, pe care-l iubesc şi pentru care trăiesc. Astfel, pentru câteva secunde, n-am reuşit să-mi cenzurez emoţiile. Nu a fost un semn de slăbiciune, nu am încercat să sensibilizez pe cineva, a fost – cred eu – o reacţie normală.
De la începutul acestui proces şi până azi, la aproape 3 luni de la inexplicabila mea condamnare, am dorit discreţie, nicidecum fals dramatism. Discreţie şi judecată dreaptă. Multumesc tuturor celor – din ce în ce mai puţini – care mi-au rămas alături„, a scris Mihai Stoica, luni, pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi Scene DRAMATICE la procesul lui Meme Stoica. Judecătorii au amânat pronunţarea sentinţei
Curtea de Apel Bucureşti a judecat, vineri, contestaţia în anulare formulată de Mihai Stoica împotriva deciziei de condamnare la închisoare din dosarul transferurilor.
Fostul manager al Stelei a spus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că ajuns să fie „disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor de jucători, precizând că familia sa, respectiv soţia şi fiica, se întreţine din pensiile părinţilor săi.
Citeşte şi Mihai Stoica, mesaj EMOŢIONANT din închisoare, pentru Reghecampf. Vezi ce i-a scris pe Facebook