„Mă bucur că un proiect la care au contribuit foarte multe persoane, Legea Voluntariatului, a fost adoptat de Parlament. Am lucrat alături de sute de reprezentanți ai ONG-urilor de specialitate, cărora doresc să le mulțumesc pentru implicare.
Consider un succes și o dovadă în plus a pragmatismului noii generații de parlamentari, faptul că astăzi, la aproape 8 luni de la depunerea proiectului de lege, am avut votul final. Am demonstrat că acolo unde există voință, birocrația nu reprezintă o problemă.
Tinerii sunt principalii beneficiari ai acestei legi. De acum, voluntariatul va putea fi considerat experiență profesională, iar astfel aceștia își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă. Prin această lege, încurajăm tinerii să se implice civic și totodată îi răsplătim pentru efortul lor. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat pentru ca acest proiect să parcurgă drumul de la idee la lege”, a declarat Mihai Sturzu.