Sindicaliştii din educaţie, nemulţumiţi de modul de organizare a evaluărilor naţionale la clasele II, IV, VI

Reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa au informat, marţi, că dascălii nu sunt de acord cu modul în care autorităţile centrale "au gândit" modul de organizare a evaluărilor naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, existând dificultăţi şi disfuncţionalităţi în derularea actului educaţional, precum şi încălcări ale legislaţiei.
Iulian Tudor
27 mai 2014, 17:30
Sindicaliştii din educaţie, nemulţumiţi de modul de organizare a evaluărilor naţionale la clasele II, IV, VI

SLSIP Constanţa se declară în dezacord cu modul în care Direcţia Generală de Educaţie şi Învăţare pe tot Parcursul Vieţii, Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională şi Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare au gândit organizarea şi desfăşurarea evaluărilor naţionale din acest an la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Ne referim în mod expres la efectele asupra elevilor şi personalului angajat, datorate modificărilor impuse de adaptarea orarului şcolar şi al utilizării spaţiilor şcolare, la numeroasele dificultăţi privind asigurarea dotărilor tehnice necesare multiplicării fişelor de evaluare„, a menţionat, printr-un comunicat remis presei, preşedintele organizaţiei sindicale, Mitică Iosif, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, dascălilor le sunt încălcate drepturile prevăzute în Codul Muncii. „În acelaşi timp, dorim să remarcăm totalul dispreţ al reprezentanţilor instituţiilor menţionate privind respectarea drepturilor prevăzute în Codul muncii (art. 112-137), referitoare la reglementările privind programul de muncă – programul de repaus, în condiţiile în care membrii comisiei se implică atât în participarea la evaluare cât şi în desfăşurarea programului didactic curent în zilele cu probe, acumulând în acest fel 10-12 ore de activitate continuă„, a afirmat liderul sindical.

Mitică Iosif susţine, totodată, că sunt probleme cu transportul profesorilor navetişti care fac parte din comisiile de evaluare.

Am adăuga la acest aspect dificultăţile întâmpinate în deplasarea personalului navetist, către unităţile de învăţământ, la orele dimineţii, când nu circulă mijloace de transport în comun (conform Procedurii nr.646/06.05.2014 prezenţa comisiei la unitate este la ora 5.00). În unităţile de învăţământ mai mici există riscul insuficienţei personalului didactic, ţinând cont de condiţiile impuse de procedurile elaborate privind rolurile membrilor comisiei de evaluare„, a spus Iosif.

Acesta a precizat că toate problemele privind organizarea respectivelor evaluări naţionale arată că guvernanţii nu au o strategie pe termen lung în învăţământ.

Toate acestea ne confirmă, încă o dată, că în educaţie nu există o strategie clară pe termen lung, că multe documente se întocmesc şi se adoptă fără consultarea beneficiarilor cărora li se adresează şi că personalul din învăţământul preuniversitar este supus unor abuzuri ce decurg din nerespectarea legislaţiei în vigoare„, a declarat reprezentantul SLSIP Constanţa.

Citeşte şi: EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Primele emoţii pentru elevi încep miercuri. Detalii EDU.RO

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda