Tăriceanu: Trecerea liberalilor la PPE va duce la DISPARIŢIA PNL de pe scena politică

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este de părere că decizia PNL de a trece de la grupul ALDE în cel al Popularilor Europeni va conduce la dispariţia Partidului Naţional Liberal de pe eşichierul politic românesc.
Romania TV
28 mai 2014, 09:55
Tăriceanu: Trecerea liberalilor la PPE va duce la DISPARIŢIA PNL de pe scena politică

„Există probabil o explicaţie politică (pentru decizia PNL -n.r.). (…) În spate este această dorinţă nemăsurată a domnului Antonescu de a ajunge cu orice preţ preşedinte şi mişcările pe care le face se înscriu pe această orbită care va duce PNL în braţele preşedintelui Traian Băsescu, lucru care va duce la dispariţia PNL de pe scena politică prin absorbţia, înghiţirea lui, destructurarea lui. Acesta va fi sfârşitul pe care îl preconizez şi la care nu vreau să fiu, în niciun caz, parte. Nu vreau să împărtăşesc această soartă a PNL”, a precizat Tăriceanu, miercuri, la Parlament.

Preşedintele Senatului a ţinut să sublinieze faptul că nu se regăseşte în decizia luată de PNL de „a abandona liberalismul”, afirmând că schimbările bruşte de direcţie „aproape că devin o marcă caracteristică pentru PNL”.

Totodată, Tăriceanu a explicat că îl surprinde faptul că astfel de decizii au putut fi luate de conducerea interimară a partidului fără consultarea, în prealabil, a membrilor de partid.

„Sunt foarte dezamăgit şi supărat în legătură cu decizia pe care PNL a luat-o în legătură cu abandonarea familiei europene de care era legat nu numai datorită unor contacte personale bazate pe încredere, dar mai ales pentru că împărţeam aceleaşi valori şi idei. Pentru mine este aproape de neînţeles cum o asemenea decizie poate fi luată cvasi-instantaneu, fără nicio dezbatere în cadrul partidului, ca şi când abandonarea principiilor şi ideologiei cu care te-ai identificat (…) este un lucru firesc. O asemenea trădare, după mine, este inacceptabilă şi în asemenea condiţii eu nu mă regăsesc în alegerea pe care PNL a făcut-o de a se alătura PPE”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a adăugat că decizia PNL reprezintă, în opinia sa, şi o nouă trădare a electoratului liberal.

„Eu cred că liberalismul nu a murit. Dacă ne uităm la voturile de la europarlamentare, 800.000 de cetăţeni s-au exprimat în favoarea PNL care să îi reprezinte în PE. Eu cred că aceşti cetăţeni, dacă ar fi dorit să fie reprezentaţi de PPE sau PSE, ar fi avut ce să voteze. Votau altceva decât PNL. Eu cred că este un nou act de trădare a electoratului, aşa cum a fost şi la ruperea USL şi la ieşirea de la Guvern şi cred că este condamnabil”, a conchis Tăriceanu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul