Potrivit unui comunicat de presă al DGA transmis miercuri, poliţistul trebuia să nu ia măsurile legale ca urmare a constatării nerespectării dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 295/2004 republicată, privind regimul armelor şi al muniţiilor.
„În fapt, la data de 27.05.2014, poliţistul s-a prezentat la Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov şi a formulat un denunţ cu privire la faptul că C.M. i-a oferit bani pentru a nu-l sancţiona contravenţional ca urmare a constatării nerespectării condiţiilor de păstrare de către acesta a două arme neletale, pe care persoana în cauză le deţinea legal. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, fiind înregistrat dosar penal în care ofiţeri din cadrul D.G.A. – D.A.M.B.J.I. au fost delegaţi să efectueze activităţi procedurale, prin Ordonanţa emisă de procurorul de caz, sub aspectul săvârşirii de către C.M. a infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 C.p.”, precizează sursa, potrivit Agerpres.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore a inculpatului, urmând să înainteze instanţei de judecată propunere de arestare preventivă.
La activitatea de prindere în flagrant, lucrătorii Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov au beneficiat de sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.