Luvodic Orban a propus, la delegaţia permanentă a Partidului Naţional Liberal de luni, să se semneze o rezoluţie de necolaborare cu preşedintele Traian Băsescu, însă Crin Antonescu nu a fost de acord cu un astfel de document, motivând că nu este momentul.
Analiştii consideră că prin acest gest Crin Antonescu a arătat că nu exclude o colaborare cu preşedintele Traian Băsescu, iar aşa-zisa unificare a dreptei nu mai pare doar o iniţiativă generată de scorurile proaste de la europarlamentare, ci un plan bine pus la punct în laboratoarele băsiste de multă vreme.
Omul-cheie în acest plan este, potrivit pesurse.ro, nimeni altul decât Sorin Frunzăverde, cel care, în martie 2012, demisiona din PDL, unde era prim-vicepreşedinte, pentru a se înscrie în PNL.
La doar câteva luni de la această mişcare, Frunzăverde, despre care mulţi au spus atunci că e pionul lui Traian Băsescu în PNL, a înregistrat la OSIM marca Partidul Naţional Popular Liberal. Frunzăverde explica atunci că vrea „consolidarea termenilor şi pentru a evita ca dupa alegerile parlamentare să apară noi formaţiuni sau alianţe care să revendice doctrina de dreapta pe scena politică”.