Octavian Belu a luat decizia după ce a pierdut alegerile pentru şefia COSR.
„Nu voi mai fi antrenorul lotului naţional de gimnastică. Voi vedea cu sponsorul cum mergem mai departe cu proiectul de selecţie naţională. Eu am spus şi în prezenţa fostului preşedinte al CSOR că îmi rezerv dreptul să nu mă mai implic într-un proiect, sau să funcţionez condus de o instituţie care nu mă mai reprezintă sau condus de un om pus acolo pe alte valori decât cele care stau la baza olimpismului.
Ca antrenor al echipei României, mi-am dat seama că nu are rost să mai acumulez nişte rezultate sau medalii pentru că nu are nicio valoare. M-au convins că sunt prea bătrân sau că nu am dimensiunea altora să reprezint olimpismul românesc.
Nu mă lamentez, nu sunt omul care să nu ştie să piardă, dar nu am plecat niciodată din sală cu capul plecat. Eu am şi glumit. Am spus că la această competiţie un candidat a furat startul, iar vîntul bătea din spate doar pe culoarul lui. Se pare că eu fac parte din alt film.
Eu nu am niciun contract cu Federaţia de Gimnastică. Poate e momentul să lăsăm lupii tineri să-şi edifice o carieră care să-i impună în funcţii importante. Nu sunt supărat, nici dezamăgit, dar aş fi vrut să fac ceva ca să fiu reprezentativ pentru Comitetul Olimpic în faţa altor interese care primează în raport cu rezultatele”, a spus Bellu la Sport Total FM.
Mariana Bitang va pleca şi ea, cel mai probabil, împreună cu Octavian Bellu.