Fost director la CJAS Alba Iulia, trimis în judecată după ce şi-a recunoscut vinovăţia

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Gheorghe Muntean, fost director relaţii contractuale la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Alba Iulia. Acesta şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat să fie condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, în legătură cu acordarea unor contracte din bani publici pentru o firmă la care fiul său era asociat.
Iulian Tudor
30 mai 2014, 12:55
Fost director la CJAS Alba Iulia, trimis în judecată după ce şi-a recunoscut vinovăţia

Potrivit unui comunicat al DNA, Gheorghe Muntean este acuzat de intermediere de operaţiuni comerciale pentru un agent economic privat, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, conflict de interese, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, scrie Agerpres.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei trimis în instanţă de DNA se arată că, începând cu anul 2001, Gheorghe Muntean a fost numit în funcţia de director relaţii contractuale la CJAS Alba Iulia.

În perioada 2011-2012, în această calitate el a desfăşurat activităţi de intermediere şi a înlesnit efectuarea unor operaţiuni comerciale şi financiare pentru un agent economic privat, la care fiul său era asociat.

În aceeaşi perioadă, Gheorghe Muntean a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o ocupa, pentru acelaşi agent economic privat, semnând contracte, acte adiţionale, documente justificative şi deconturi pe care le-a folosit, fiind depuse la CJAS Alba Iulia, în scopul producerii de consecinţe juridice, respectiv decontarea unor servicii medicale.

De asemenea, el a susţinut în mod constant interesele financiare ale soţiei sale, medic de familie aflat în relaţii contractuale cu CJAS Alba şi ale firmei, la care fiul său era asociat, semnând contracte, acte adiţionale, documente justificative şi deconturi referitoare la relaţia contractuală dintre CJAS Alba şi aceste persoane.

Mai mult, în cursul lunii iunie 2012, Gheorghe Muntean a dispus decontarea cu celeritate a sumelor de bani la care aveau dreptul către firma respectivă şi cabinetul medical al soţiei sale, înaintea celorlalţi beneficiari.

Citeşte şi Mureş: Peste 50 de farmacii din judeţ cer în instanţă 880.000 de lei, nedecontaţi de CJAS din 2010

Totodată, având informaţii că urmează să aibă loc o acţiune de control din partea Corpului de Audit Regional Braşov pentru a verifica dacă există situaţii de conflict de interese, Gheorghe Muntean a întocmit în fals 4 înscrisuri (2 contracte de asistenţă medicală şi anexele acestora), atestând în mod nereal că reprezentantul CJAS Alba Iulia este o altă persoană, în scopul ascunderii stării de incompatibilitate în care se afla cu cabinetul medical al soţiei sale.

Tot cu această ocazie, Gheorghe Muntean a întocmit în fals – prin contrafacerea subscrierii – 6 înscrisuri oficiale (contracte de furnizare servicii medicale în asistenţă medicală), semnând în locul reprezentantului firmei, al cărei asociat era fiul său.

În aceeaşi perioadă, el a intermediat operaţiuni comerciale pentru aceeaşi firmă, al cărei asociat era fiul său, şi a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, întocmind în fals 75 înscrisuri sub semnătură privată – prin contrafacerea subscrierii – şi semnând la rubrica administrator în locul acestuia, prin aplicarea unor semnături care au dat aparenţa că aparţin persoanei îndrituite să semneze.

În prezenţa avocatului său, Gheorghe Muntean a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu aplicarea unei pedepse de 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Alba.

Citeşte şi Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu în cazul unor achiziţii

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Comuna bogată din România care poate deveni oraș, deși locuitorii nu își doresc acest lucru. O mulțime de persoane s-au mutat aici în ultimii ani
Capital.ro
Se retrage permisul de conducere pe viață. Șoferii nu mai au dreptul să îl recupereze vreodată
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de nazist a fost gestul făcut de Elon Musk la învestirea lui Donald Trump: „Nu știu cât a învățat el istorie”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Echipa de fotbal care a renăscut din cenușă. Aproape toți jucătorii au murit într-o tragedie aviatică, iar astăzi este în prima ligă
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
Anda, o tânără de 34 de ani din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în propriul apartament 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. Americanii dau alerta în România: Când mă bag, câștig!
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Atac cu cuțitul în Tel Aviv: Patru persoane rănite și atacatorul lichidat
MediaFlux
RĂZBOIUL e la FINAL! Trump PUNE LA cale PLANUL cu Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!