Mircea Diaconu, europarlamentarul scriitor. Vezi ce carte a lansat VIDEO

Actorul Mircea Diaconu şi-a relansat astăzi la târgul Bookfest prima sa carte, care a văzut întâi lumina tiparului în 1977. Lăudat şi premiat la vremea lui, volumul "Şugubina" vine acum în întâmpinarea unei noi generaţii de cittori.
Filip Stan
30 mai 2014, 20:30
Mircea Diaconu, europarlamentarul scriitor. Vezi ce carte a lansat VIDEO

„Şugubina” este primul efort literar al lui Diaconu, o colecţie de nuvele scrise într-o perioadă de numai şase luni în anul 1977. „Postura în care mă aflu astăzi e cea mai onorantă pentru mine. În contextul pe care îl ştiţi cu toţii asta e cea mai onorantă, e de cea mai mare importanţă. Faptul că editura Polirom a săpat şi a găsit undeva într-o groapă cărţile mele vechi e fabulos, că eu credeam că nu voi mai scrie niciodată”, a spus Diaconu.

La vremea aceea, cartea a obţinut premiul Uniunii Scriitorilor. „Când la final am semnat statul de plată, pentru că un premiu atunci era şi cu bani importanţi, am semnat statul de plată alături de Marin Preda şi am ameţit cu adevărat. A fost vârful carierei mele şi bucuriei de a fi artist (…) Acum poate finalul vieţii mele va însemna un spaţiu şi pentru asta, voi face toate eforturile să mai scriu”, speră proaspătul europarlamentar.

Mircea Diaconu are la activ mai multe volume de proză.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Gigantul industrial care va veni în România în acest an. Va avea sediul aproape de autostradă și o deschidere rapidă către țări importante din Europa
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Greșelile care îți distrug cartofii prăjiți. Cum, câți și când trebuie să pui în tigaie
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Breaking news despre banii românilor!
substantial.ro
Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: 150 de militari eliberați de fiecare parte
MediaFlux
SUSPENDAREA lui IOHANNIS, votată în Parlament! Informația momentului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol