Poveştile Mondialelor (V). Sub zodia asasinatelor şi a furiilor dezlănţuite

CM 2014. A 20-a ediţie a Campionatului Mondial de Fotbal începe în mai puţin de două săptămâni în Brazilia, cel mai mare eveniment planetar al anului, un festival cu o audienţă cumulată estimată la peste 27 de miliarde de telespectatori. Totul a început în urmă cu mai bine de opt decenii, în Uruguay, iar de atunci fotbalul şi-a derulat poveşti pasionante, pline de intrigi şi patimă, care au trecut de multe graniţele sportului, dar şi-au păstrat savoarea. În episodul al cincilea vă prezentăm istoriile ediţiilor 1978 şi 1982.
Daniel Spătaru
03 iun. 2014, 08:47
Poveştile Mondialelor (V). Sub zodia asasinatelor şi a furiilor dezlănţuite

CM 2014. În 1978, fotbalul a poposit Buenos Aires în plină dictatură militară argentiniană, însă atrocităţile regimului condus de generalul Videla erau mascate de o organizare fastuoasă a celui de-al 11-lea Campionat Mondial. Ziariştii germani mai în vârstă aveau să spună că Mondialul din ’78 le-a amintit de Olimpiada din 1936, de la Berlin, pe care Hitler a celebrat-o cu mare pompă.

De organizarea întrecerii s-a ocupat direct amiralul Carlos Alberto Lacoste, care a pus stăpânire pe Mondial după asasinarea misterioasă a altui militar, însărcinat iniţial cu organizarea. Scriitorul Eduardo Galeano scrie în cartea sa, „Fotbalul, lumini şi umbre”, că Lacoste a manevrat, necontrolat de nimeni, sume imense de bani şi „a uitat” să înapoieze restul. „Însuşi Secretarul de Finanţe al dictaturii, Juan Alemann, a pus sub semnul îndoielii acea risipă de fonduri publice şi a formulat unele întrebări supărătoare. Amiralul obişnuia să avertizeze: – După aia să nu vă miraţi dacă vi se pune o bombă… Şi o bombă a explodat în casa lui Alemann, chiar în momentul în care argentinienii se bucurau la cel de-al patrulea gol din partida cu Peru. La sfârşitul Mondialului, drept recompensă pentru strădaniile sale, amiralul Lacoste a fost numit vicepreşedinte al FIFA”.

Citeşte şi CM 2014: Poveştile MONDIALELOR (I). Fotbalul de dinainte de Război: intrigă, fascism şi inocenţă

CM 1978 a fost câştigat de Argentina, dar prezenţa în finală a ţării gazdă a stârnit valuri de indignare. Argentinienii aveau nevoie de o victorie la cel puţin patru goluri diferenţă în meciul cu Peru pentru a juca finala şi au câştigat în mod dubios cu 6-0, se spune că în schimbul a 35.000 de tone de grâu, livrate gratuit către Lima. La întoarcerea acasă, selecţionata peruană a fost primită cu pietre. Argentinienii au câştigat apoi finala cu Olanda, în prelungiri, scor 3-1, iar la ceremonia de decernare a medaliilor fotbaliştii olandezi au refuzat să-i salute pe şefii dictaturii argentiniene.

Citeşte şi Poveştile MONDIALELOR (IV). Fotbal împotriva nimănui, cel mai ridicol meci din istorie

Mondialele au revenit în Europa în 1982, pe 13 iunie fiind inaugurat la Barcelona cel de-al 12-lea Campionat. În meciul de deschidere Argentina, campioana mondială, pierdea în faţa Belgiei şi, ca o ironie a sorţii, câteva ore mai târziu, militarii argentinieni erau învinşi de englezi în Războiul Malvinelor, iar dictatura de la Buenos Aires se prăbuşea.

Citeşte şi CM 2014: Poveştile MONDIALELOR (II). Brazilia în stare de şoc şi Miracolul de la Berna

Trei imagini domină Mondialul din Spania. Cea a şeicului Fahd Al-Ahmad Al Sabah, care a pătruns dezlănţuit pe teren şi a stat acolo un sfert de oră, pentru a contesta un gol al Franţei, împotriva Kuweitului, el convingându-l chiar pe arbitru să anuleze reuşita lui Giresse. A doua imagine este cea a englezului Bryan Robson, care marca în secunda 27 în poarta Franţei, cel mai rapid gol din istoria Mondialelor. A treia secvenţă s-a consemnat în semifinala Germania – Franţa. Era minutul 57 când portarul nemţilor, Harald Schumacher, fost fierar, a vut o intrare nesăbuită asupra lui Patrick Battiston. A urmărit mingea dar l-a lovit pe francez violent cu genunchiul în bărbie, francezul rămânând inert pe gazon. Meciul a fost întrerupt minute bune, iar în timp ce Battiston era scos inconştient de pe teren, cu trei dinţi lipsă, Schumacher afişa o indiferenţă incredibilă „Şi ce? Dacă vrea, îi pun toţi dinţii, din aur masiv!”, avea să spună el după meci.

Germania a câştigat meciul cu Franţa la penalty-uri, iar pe 11 iulie 1982 juca la Madrid finala contra Italiei. Squadra Azzura a câştigat cu 3-1, iar Italia câştiga astfel o nouă Cupă Mondială după 44 de ani.

Citeşte şi Poveştile MONDIALELOR (III). Fotbalul sub stăpânirea „regelui” Pele

Citeşte şi PROGRAM CM 2014. Mondialele la televizor, programul COMPLET al meciurilor din Brazilia

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Orașul din Europa unde ar putea începe Al Treilea Război Mondial. Autoritățile pregătesc deja apărarea
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Se întoarce roata. Cele 3 comisii cheie din care face parte Gigi Becali în Parlamentul României
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Irinel Columbeanu, în lacrimi de Crăciun. Cadoul emoționat pe care l-a primit
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Nicușor Dan cere explicații clare privind anularea alegerilor și implicarea externă
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în MAGAZINE! Plata cu CARDUL s-a MODIFICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă