Prinţul Felipe va fi proclamat Regele Spaniei de către legislativ la 18 iunie

Prinţul moştenitor Felipe de Asturias va fi proclamat rege în faţa camerelor reunite ale legislativului în 18 iunie, după ce guvernul a aprobat marţi proiectul legii organice solicitate de prevederile constituţionale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 iun. 2014, 17:23
Prinţul Felipe va fi proclamat Regele Spaniei de către legislativ la 18 iunie

Data concretă a ceremoniei prevăzute de legislativul spaniol a fost stabilită potrivit estimărilor legate de timpul necesar ca legea organică să îndeplinească, în procedura de urgenţă, toate formalităţile parlamentare.

Majestatea Sa Regele Juan Carlos I de Bourbon renunţă la Coroana Spaniei. Abdicarea va fi efectivă în momentul intrării în vigoare a prezentei legi organice‘, arată textul legii organice. Dispoziţia finală a acesteia precizează că intrarea în vigoare va avea loc în momentul publicării în Monitorul Oficial.

Legea organică aprobată marţi va fi dezbătută şi ulterior adoptată săptămâna viitoare în cele două camere ale parlamentului, pe rând, în Congresul Deputaţilor şi la Senat. În cele două camere va fi nevoie ca legea să fie adoptată cu majoritate absolută.

Este de aşteptat ca legea să fie aprobată cu uşurinţă de legislativul spaniol. Peste 300 de deputaţi, adică peste 86% din parlamentarii spanioli, ar urma să voteze favorabil, ei făcând parte din partidele cu reprezentare majoritară în legislativ – Partidul Popular şi Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol – care sprijină monarhia.

Succesiunea la tron va avea loc practic atunci când prinţul Felipe va depune jurământul de credinţă în faţa camerelor reunite ale parlamentului şi va fi proclamat drept Regele Felipe al VI-lea de către acestea.

Spynews
Mireasa - Iubește de 10. Ce și-au spus Alexandru și Daiana când credeau că nu îi aude nimeni. Mirela Vaida i-a dat de gol | VIDEO
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Animalul scump, a căruit înfățișare îi sperie pe mulți. Cu cât se vinde un exemplar
Capital.ro
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Românii NU își vor mai putea pune plombe dentare. Se INTERZIC de la 1 ianuarie 2025
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Daniela Crudu, imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Acum nu îl mai ține ascuns! Vedeta, vacanță romantică cu tatăl copiilor | VIDEO
Spynews
O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că i-a dat prea multă mâncare câinelui. Ce alte măsuri au luat autoritățile în acest caz
Evz.ro
Traian Băsescu, o durere peste care nu poate trece. Nu și-a îndeplinit o mare dorință
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
A plecat cu 20.000 € de la Bordea! Cum s-a negociat divorțul dintre comendiant și soția sa, Livia
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Secretarul general al Ligii Arabe acuză Israelul de politicile nesăbuite în Orientul Mijlociu
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?