Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă Constanţa, autorităţile bulgare au luat decizia ca de joi, începând cu ora 10.00, să permită intrarea pe teritoriul Bulgariei a autovehiculelor cu tonajul mai mic de 10 tone. Astfel, prin punctul de frontieră comun Vama Veche – Durankulak, traficul este restricţionat pentru autovehiculele cu capacitatea mai mare de 10 tone.
De asemenea, în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov a fost impusă măsura restricţionării accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, iar prin PTF Negru Vodă este menţinută restricţia privind autovehiculele cu capacitatea mai mare de 10 tone.
Autorităţile bulgare au informat că restricţia nu se aplică autocamioanelor înmatriculate în Bulgaria, care pot opri în parcările din apropierea frontierei.
Traficul autovehiculelor, atât de mare tonaj, cât şi al automobilelor a fost închis, miercuri seară, prin Puctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, la decizia autorităţilor bulgare, din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteorologice din ţara vecină.