Mai multe persoane, reţinute în dosarul APIA, au fost eliberate

Mai multe persoane, reţinute în dosarul APIA, au fost eliberate, joi seara. Printre acestea se numără şi Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA Bucureşti, reţinut miercuri pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite în forma continuată şi favorizarea făptuitorului. Acesta a fost pus în libertate de Tribunalul Suceava, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, instanţa rămânând în pronunţare.
Filip Stan
05 iun. 2014, 20:51
Mai multe persoane, reţinute în dosarul APIA, au fost eliberate

Gheorghe Dorel Benu a făcut o scurtă declaraţie ziariştilor, susţinând că nu este vinovat şi că nu este implicat în frauda cu subvenţii la proiectele cu fonduri europene.

De asemenea, au fost puşi în libertate, tot ca urmare a expirării ordonanţelor de reţinere, Delia Moldoveanu, adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava, Ioan Piticari, consilier judeţean, şi medicul veterinar Neculai Toma, scrie Agerpres.

Preşedintele Tribunalului Suceava, Gheorghe Codreanu, a anunţat, joi seara, că pentru Piticari şi Toma s-a decis măsura eliberării sub control judiciar iar pentru Benu şi Moldoveanu s-a amânat pronunţarea pentru vineri, 6 iunie.

Procurorii DNA Suceava au dispus, miercuri seara, reţinerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA Bucureşti pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite, în forma continuată şi favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Delia Moldoveanu, director executiv adjunct APIA Centrul Judeţean Suceava, pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în forma continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în forma continuată, dare de mita şi omisiunea sesizării, şi Neculai Toma, medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitar Veterinare Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, pentru înşelăciune, în formă continuată, şi tentativă la această infracţiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi instigare la fals în declaraţii, în formă continuată.

Citeşte şi Ancheta DNA la APIA Suceava: Dosare de subvenţie acordate unor parohii şi mănăstiri neeligibile

Anterior a fost reţinut şi Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului şi consilier judeţean.

La nivelul APIA Suceava, funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobarea a dosarelor de subvenţie au admis la plată cereri de acordarea a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

„Astfel au fost solicitate/acordate subvenţii, în perioada 2010 – 2013, cu încălcarea legii şi nerespectarea normelor APIA, din bugetul general al Comunităţilor Europene şi de la bugetul de stat, într-un număr total de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice şi I.F. cu acest domeniu), precum şi în cazul unor parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice (în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare pentru o valoare de peste 1,7 milioane lei, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenţii în valoare de aproximativ 2,4 milioane lei pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava)”, se arată într-un comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei.

Procurorii susţin că la constituirea grupării ce activează în cadrul APIA CJ Suceava a contribuit directorul executiv adjunct Delia Moldoveanu, care a atras şi alte persoane din afara instituţiei, determinându-l astfel pe directorul general APIA Dorel Benu să menţină în condiţii ilegale un contract de asistenţă juridică încheiat de Centrului Judeţean APIA Suceava cu un avocat. El a avut în vedere relaţiile foarte apropiate/de prietenie dintre avocat şi Delia Moldoveanu.

„În acest context Benu l-a determinat pe directorul executiv al APIA Suceava să semneze în condiţii ilegale contracte de asistenţă juridică şi de prestări serviciu, nefiind respectată legislaţia în domeniu, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 55.000 lei. Rolul esenţial al directorului Moldoveanu era de a proteja activitatea infracţională a consilierilor şi şefilor de serviciu din APIA Suceava, prin influenţa şi relaţia apropiată pe care o avea în primul rând cu directorul general al APIA Central Bucureşti şi cu factori de decizie şi control din cadrul direcţiilor agenţiei (DACIS, IACS, etc ). Analiza acţiunilor derulate de Delia Moldoveanu relevă faptul că aceasta conduce în mod nemijlocit activitatea Centrului Judeţean Suceava al APIA în baza relaţiilor importante pe care le are şi cultivă la nivelul APIA Bucureşti şi în mediile de influenţă ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)”, arată sursa citată.

Citeşte şi Şeful IPJ Suceava, URMĂRIT PENAL. A intervenit să nu-i fie reţinut permisul de conducere unui şef APIA

DNA precizează că, deşi lua cunoştinţă despre neregulile care adeseori îmbrăcau forma penală, inculpatul Benu, în loc să adopte atitudinea legală de a sesiza organele judiciare, a preferat să îi dea sfaturi inculpatei Moldoveanu cu privire la modul în care să procedeze referitor la solicitările din partea DNA de a comunica date necesare pentru desfăşurarea prezentei anchete, astfel încât să îngreuneze verificările care se efectuează în prezentul dosar penal.

„De asemenea răspunsurile întocmite pentru organele de urmărire penală de Delia Moldoveanu erau studiate de Dorel Benu, pentru ca acestea să nu-i incrimineze pe funcţionarii APIA CJ Suceava. Deşi DNA ST Suceava a mai transmis în atenţia directorului Benu un număr de 6 solicitări privind verificarea dosarelor de acordare a subvenţie şi în special a modului în care funcţionarii APIA CJ Suceava nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, acestea au rămas fără răspuns. Cunoscând relaţiile apropiate ale Deliei Moldoveanu cu directorul general al APIA Bucureşti, angajaţii APIA Suceava îi solicitau acesteia sprijin pe lângă Benu, pentru a obţine plata preferenţială (faţă de alte centre judeţene) a unor drepturi băneşti stabilite de sentinţe judecătoreşti, ce puteau fi aprobate doar de ordonatorul principal de credite”, au mai constatat anchetatorii.

De asemenea, Dorel Benu a bugetat şi posturi pentru APIA Suceava, la cererea şi după bunul plac al Deliei Moldoveanu (de la un număr de 16 la 32), directorul solicitându-i să refacă şi să falsifice Notele de fundamentare.

„Pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, doctori veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, cum ar fi inculpatul Toma Neculai, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele a diverşi fermieri, le-au înregistrat în Registrul National al Exploataţiilor şi în Baza Naţională de Date a ANSVSA, în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor care se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic. Pentru completarea dosarelor de subvenţie cu paşapoartele animalelor, Toma Neculai a solicitat copii xerox de la DSVSA Suceava pentru 1.000 de astfel de documente”, adaugă sursa citată.

DNA precizează că inculpata Moldoveanu şi alte doua funcţionare, în mai multe rânduri, folosind şi fondurile Sindicatului Funcţionarilor Publici APIA Suceava, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Paşti, au achiziţionat diverse produse alimentare şi tradiţionale specifice zonei Bucovina de la firme, pe care le ofereau unor persoane cu funcţii de conducere de la APIA central Bucureşti, în scopul asigurării protecţiei în cazul desfăşurării unor activităţi de control.

Citeşte şi CE cere României să ia măsuri pentru ca dimensiunile fraudei cu fonduri UE de la Suceava să fie cunoscute

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Comuna bogată din România care poate deveni oraș, deși locuitorii nu își doresc acest lucru. O mulțime de persoane s-au mutat aici în ultimii ani
Capital.ro
Interzis pentru cei care locuiesc la casă. Vecinii te vor da în judecată pentru despăgubiri. Iei amenda și de la Primărie
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de nazist a fost gestul făcut de Elon Musk la învestirea lui Donald Trump: „Nu știu cât a învățat el istorie”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Semn de circulație cu probleme. Mulți șoferi se încurcă
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
Anda, o tânără de 34 de ani din Târgu-Jiu, a fost găsită moartă în propriul apartament 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Se retrage permisul de conducere pe viață. Șoferii nu mai au dreptul să îl recupereze vreodată
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Atac cu cuțitul în Tel Aviv: Patru persoane rănite și atacatorul lichidat
MediaFlux
RĂZBOIUL e la FINAL! Trump PUNE LA cale PLANUL cu Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!