Autorităţile gorjene au început să care zăpada cu camioanele la marginea oraşului VIDEO

Ninsoarea abundentă a lăsat în urmă munţi de zăpadă. În Târgu-Jiu, oamenii abia îşi făceau loc pe trotuare, aşa că autorităţile au început să care zăpada cu camioanele la marginea oraşului. Zeci de transporturi se fac atât pe timpul zilei cât şi noaptea. Troienele sunt depuse într-o parcare, aproape de râul Jiu.
Romania TV
09 feb. 2012, 15:03
Autorităţile gorjene au început să care zăpada cu camioanele la marginea oraşului VIDEO

Zăpada depăşea un metru pe trotuare, aşa că se impunea curăţarea rapidă. Zeci de muncitori au dat la lopată, iar utilajele au încărcat camioanele.

„Era greu de circulat pentru oamenii cu probleme şi mai în vârstă”, a spus un localnic.

Zăpada adusă cu camioanele a fost depozitată la doar câţiva metri de râul Jiu. Imediat după ce toate trotoarele vor fi deszăpezite, aceste utilaje vor împinge zăpada către malul râului pentru ca, prin topire, toată apa să se scurgă în Jiu.

Autorităţile locale au apelat la ajutorul unor firme pentru transportul nămeţilor.

„Trebuie să se scoată zăpada efectiv din zona străzilor principale în special din zona staţiilor de transport în comun şi din zona de intrare în şcoli”, a declarat Marius Ionescu, director tehnic Primaria Târgu-Jiu.

Societatea care gestionează efectiv deszăpezirea în Târgu-Jiu şi-a făcut personal în aşa fel încât şi pe zi, şi pe noapte să scoată zăpada din oraş.

Traficul este îngreunat prin oraş din cauza camioanelor, dar atât şoferii cât şi pietonii sunt bucuroşi că nu vor fi nevoiţi să facă slalom printre troiene.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai