Salariul mediu net, în CREŞTERE în luna aprilie

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna aprilie, de 2.395 de lei, cu 1,7% mai mare decât în luna precedentă, iar cel net s-a ridicat la 1.735 de lei, în creştere cu 29 lei (1,7%). Cele mai mari salarii nete s-au înregistrat în sectorul de intermedieri financiare (4.888 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (986 lei).
Iulian Tudor
06 iun. 2014, 07:58
Salariul mediu net, în CREŞTERE în luna aprilie

Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,8%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2014, notează Agerpres.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,3%.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna aprilie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte) sau sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 22,8% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv cu 21,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii),
între 17,0% şi 19,5% în fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior, între 8,0% şi 12,5% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, telecomunicaţii, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, între 4,0% şi 8,0% în tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, transporturi pe apă, cercetare-dezvoltare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, din activităţile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat: în fabricarea produselor din tutun (cu 51,4%), în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor (între 6,0% şi 10,0%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de editare, activităţi de servicii anexe extracţiei (între 3,0% şi 6,0%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (1,3%), sănătate şi asistenţă socială (0,5%), administraţie publică (0,3%).

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy