Activitatea Curţii de Conturi, elogiată de preşedintele Băsescu şi premierul Ponta

Preşedintele României şi primul-ministru au participat la ceremonia prilejuită de celebrarea a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi, transmite Agerpres. Atât Traian Băsescu, cât şi Victor Ponta au felicitat membrii Curţii, conduse acum de Nicolae Văcăroiu, pentru rezultatele obţinute în controlarea modului în care sunt cheltuiţi banii publici.
Romania TV
06 iun. 2014, 09:22
Activitatea Curţii de Conturi, elogiată de preşedintele Băsescu şi premierul Ponta

Curtea de Conturi joacă un rol esenţial în eliminarea economiei subterane şi în utilizarea „cu maximă eficienţă şi deplină transparenţă” a fondurilor publice, a declarat vineri preşedintele Traian Băsescu, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Şeful statului a arătat că pentru realizarea unui progres semnificativ către îmbunătăţirea managementului financiar în România este nevoie de „un angajament ferm” al tuturor organismelor implicate în gestionarea şi auditul fondurilor publice şi al celor europene.

Băsescu a precizat că, deşi recomandările sunt făcute de Curtea de Conturi, răspunderea pentru implementarea unui management eficient al fondurilor publice rămâne în sarcina instituţiilor.

„România are încă probleme în zone precum arieratele, în achiziţii publice şi în gestionarea fondurilor europene. Toate acestea sunt aspecte care blochează economia, iar controlul anual al Curţii de Conturi e de natură a da îndrumări şi a crea obligaţii de rezolvare a acestui tip de probleme şi, acolo unde este cazul, de recuperare a resurselor financiare risipite”, a susţinut preşedintele.

Potrivit acestuia, în România Curtea de Conturi este independentă politic, Parlamentul fiind singura instituţie care îi poate aprecia activitatea.

Totodată, Traian Băsescu a vorbit despre necesitatea unei bune pregătiri a angajaţilor Curţii de Conturi. „Activitatea de control financiar generează inevitabil şi conflicte între Curtea de Conturi şi instituţiile controlate, ceea ce face ca o foarte bună pregătire profesională a angajaţilor să fie esenţială. Aceştia trebuie să se afle într-un proces continuu de educare şi perfecţionare în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale, astfel încât să înţeleagă oportunităţile în condiţiile respectării legalităţii”, a mai declarat şeful statului.

Acesta a făcut referire şi la „imparţialitatea” şi „profesionalismul” Curţii de Conturi, arătând că rapoartele instituţiei au înregistrat ‘progrese extraordinare’ în ceea ce priveşte calitatea. „În fiecare an citesc cu atenţie raportul Curţii de Conturi. (…) Remarc progrese extraordinare în calitatea rapoartelor – de 10 ani în fiecare an citesc acest raport – în precizia lor, în soluţiile de îndrumare pe care le dă Curtea de Conturi a României. Important e ca instituţiile să ţină cont de recomandările Curţii de Conturi”, a spus Băsescu.

Preşedintele a făcut o trecere în revistă a evoluţiei acestei instituţii, de la înfiinţarea ei, în urmă cu 150 de ani, şi până în zilele noastre, arătând că din anul 2002 Curtea de Conturi a primit noi atribuţiuni, în sensul de a urmări şi modul de cheltuire a fondurilor de preaderare şi apoi a fondurilor pe care România le primeşte ca stat membru al Uniunii Europene.

Premierul Victor Ponta a adresat, vineri, felicitări în numele Guvernului cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi şi i-a transmis preşedintelui acestei instituţii, Nicolae Văcăroiu, că va rămâne cel mai probabil în fruntea Curţii şi după ce el nu va mai fi prim-ministru. „Cu siguranţă nu am cum să greşesc numele domnului Văcăroiu, pentru că domnia sa era preşedinte al Curţii de Conturi când eu am preluat mandatul de prim-ministru şi va fi preşedinte al Curţii de Conturi şi mult după ce nu voi mai fi prim-ministru, aşa încât activitatea mea la acest nivel se va desfăşura sub controlul unei Curţi de Conturi profesioniste, al unei Curţi de Conturi care a avut în ultima perioadă rezultate remarcabile”, a spus premierul la Palatul Parlamentului, în sala de plen a Camerei Deputaţilor.

Ponta a făcut aluzie astfel la un incident anterior discursului său, când Nicolae Văcăroiu i s-a adresat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, numindu-l Valer Dorneanu.

Pe de altă parte, premierul a insistat asupra continuării procesului intern de reformă a Curţii, dar mai ales asupra nevoii de recuperare a prejudiciilor constatate în rapoartele instituţiei. „Îmi doresc ca după 150 de ani de activitate a acestei instituţii fundamentale pentru orice stat democratic, pentru orice stat modern, Curtea de Conturi a României să continue propriul său proces de reformă şi de modernizare pentru a spijini utilizarea corectă a banului public, sancţionarea celor care încalcă regulile şi mai ales un domeniu în care toţi avem foarte-foarte mult de recuperat, şi anume recuperarea prejudiciilor produse”, a spus Ponta.

După încheierea intervenţiei sale, şeful Executivului a revenit la tribună pentru a da asigurări că Guvernul sprijină efortul Curţii de Conturi pentru a avea un nou sediu. „Ştiu şi cunosc şi sprijin efortul Curţii de Conturi de a avea un nou sediu modern în care să îşi desfăşoare activitatea. Aveam notat aici şi nu ştiu de ce uitasem şi eram sigur că mă veţi sancţiona, veţi avea din partea Guvernului tot sprijinul”, i s-a adresat premierul lui Nicolae Văcăroiu.

La evenimentul de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, miniştri, senatori şi deputaţi.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți