Evenimentul a avut loc la o societate cu sediul în localitatea Cuptoare.
„Victima, de meserie fasonator mecanic, a fost găsită decedată în parchetul forestier din Valea Mehadicii, lângă un arbore doborât”, a declarat Mihaela Aga, inspector de muncă în cadrul ITM Caraş-Severin, potrivit Agerpres.
Pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului la faţa locului s-a deplasat o echipă formată din inspectori de la Serviciul Control Securitate şi Sănătate în Muncă, dar şi de la Serviciul Control Relaţii de Muncă.
În prezent, evenimentul este în curs de cercetare.
Vezi şi: Angajat de la fabrica de drojdie, stropit cu acid sulfuric în timpul serviciului