SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA. Totul despre FINALA ROLAND GARROS 2014. LIVE VIDEO

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: Simona Halep va juca sâmbătă cea mai importantă finală din cariera sa de până acum, la Roland Garros, cu rusoaica Maria Şarapova, de la ora 16,00 (ora României), pe terenul Philippe Chatrier.
Alina Costache
07 iun. 2014, 05:19
SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA. Totul despre FINALA ROLAND GARROS 2014. LIVE VIDEO

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA UPDATE

Simona Halep şi Maria Sharapova joacă sâmbătă, ora 16.00, finala Roland Garros. Partida va fi transmisă în direct de Eurosport 1, Antena 3 şi LIVE VIDEO pe RomaniaTV.net AICI (RO), AICI (EN) şi AICI (FR).

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA UPDATE Înainte de meci, Halep a declarat pentru Eurosport că are emoţii mari înainte de partida cu Şarapova, dar că tot ce trebuie să facă este să rămână concentrată şi să-şi îndeplinească visul.

„Sunt foarte mulţumită că voi juca în finală”, a spus Halep.

Întrebată ce s-a întâmplat între titlul obţinut la junioare la Roland Garros şi finala de astăzi, cu Şarapova, Halep a menţionat despre operaţia de micşorare a sânilor făcută în 2009, care a însemnat o schimbare majoră pentru ea.


SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA 13.10 Militarii romani din Afganistan au inregistrat un mesaj video pentru Simona Halep: „HAI SIMONA, VICTORIE!” 

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA. Nadia Comaneci, pe Facebook: „Astazi, toti romanii te incurajeaza, Simona Halep. Bafta! Credem in tine!”  

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: ‘Simona cred că va juca cel mai bun tenis al carierei şi ne va surprinde, deşi pe hârtie Şarapova, ca palmares, pare în avantaj’, a declarat la o întâlnire cu ziariştii români prezenţi la turneul de tenis de la Roland Garros Virginia Ruzici, singura câştigătoare a concursului de Mare Şlem parizian, acum 36 de ani, în 1978, dar şi ultima finalistă, în 1980, după ce calea finalelor româneşti în proba feminină fusese deschisă în 1977 de Florenţa Mihai.

De anul acesta, Virginia Ruzici o manageriază pe Simona Halep, astfel că se află în cea mai bună postură pentru a analiza, cu fineţe, performanţa constănţencei. ‘Simona e impresionantă, pentru că de la începutul turneului a putut gestiona o anumită nervozitate. Doreşte foarte mult turneul acesta, este visul ei. Şi iat-o în finală, câştigând fiecare din cele 6 meciuri de până acum în 2 seturi’, a spus Ruzici, adăugând: ‘Au trecut mulţi ani de la titlul cucerit de mine, dar ştiam că se va repeta acel moment. A fost un moment extraordinar, şi eu îmi doream acest lucru. Câştigarea turneului de la Roland Garros este cel mai important lucru pentru un român în carieră, şi eu îmi doream acest lucru, pentru că toţi am crescut pe zgură. Şi, deşi Simona joacă foarte bine şi pe celelalte suprafeţe, bineînţeles că zgura este suprafaţa ei predilectă şi îşi doreşte foarte mult acest turneu’.

Reamintind de finala turneului de la Madrid, în care Şarapova a câştigat, în luna mai, cu 1-6, 6-2, 6-3, Virginia Ruzici a spus: ‘Cred că finala de la Madrid îi va folosi Simonei. Şi-a dat seama că este foarte aproape de Şarapova. E bine că a întâlnit-o într-un turneu foarte important, sunt sigură că va fi mai proaspătă decât Şarapova sâmbătă şi că are şansele ei. E-adevărat, Şarapova are o experienţă enormă, a câştigat 4 turnee de Grand Slam, e favorita pe hârtie, deşi Simona este cap de serie 4, iar rusoaica – 7’.

Fosta campioană a dezvăluit că de multă vreme se gândeşte să o ajute în carieră pe Simona Halep. ‘Am ales să fiu managerul Simonei pentru că m-a impresionat acum 6 ani, când a câştigat la juniori. Am văzut talentul ei natural, am văzut în ea un potenţial deosebit, mi-a plăcut rapiditatea, deplasarea în teren, calităţile naturale. Are un tenis atipic faţă de celelalte jucătoare, curentul actual fiind un stil bazat pe forţă’, a conchis Virginia Ruzici

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: Finala Roland Garros se vede şi în Herăstrău

Primăria Capitalei îi invită pe bucureşteni în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle, pentru a o susţine pe Simona Halep şi pentru a urmări finala de la Roland Garros pe un ecran de mari dimensiuni.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei transmis AGERPRES, sâmbătă, începând cu ora 16,00, în cadrul CineParK cei interesaţi vor putea viziona finala în care s-a calificat Halep.

Tot în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează evenimentul cultural CineParK.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, transmis AGERPRES, timp de trei luni, începând din acest weekend şi până pe 24 august, toţi cei care sunt în căutarea unei modalităţi de a-şi petrece serile de vară au la dispoziţie un program ce include aproximativ 60 de filme.

Acestea aparţin tuturor genurilor cinematografice şi îmbină tematici diverse, de la dragoste la acţiune, comedie, science fiction, dramă, musical, aventură şi până la fantasy, astfel încât fiecare spectator să se poată bucura de un weekend recreativ în compania prietenilor.

Filme pentru copii vor fi difuzate în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18,00.

Accesul publicului la CineParK este gratuit.


SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: Statistica nu ţine cu românca

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA. Tenisul feminin românesc a explodat în 2008, după o perioadă lipsită de rezultate, şi de atunci fetele noastre au cucerit nu mai puţin de 12 titluri WTA la simplu, dintre care Simona Halep are mai mult de jumătate – şapte la număr.

Sorana Cîrstea a fost cea care a spart gheaţa în 2008, titlul de la Taşkent fiind şi singurul din cariera sa, numărul 26 mondial jucând finale în 2007 la Budapesta şi în 2013 la Toronto. Sorana mai are în palmares şi patru titluri la dublu, precum şi alte patru finale jucate.

Alexandra Dulgheru (133 WTA) a reuşit o dublă victorie la Varşovia, în 2009 şi 2010, dar are şi două finale de dublu.

Monica Niculescu (76 WTA) şi-a trecut în cont o singură victorie, în 2013, la Florianopolis (Brazilia), dar a jucat două finale la Luxemburg (2011, 2012). Niculescu este o specialistă la dublu, cu patru titluri şi alte nouă finale jucate.

Irina Begu (89 WTA) are un singur titlu WTA adjudecat, în 2012, la Taşkent, dar şi două finale, la Marbella şi Budapesta, ambele în 2011. Irina a cucerit şi trei titluri la dublu, pierzând alte două finale.

Alexandra Cadanţu (81 WTA) a pierdut ambele finale pe care le-a jucat, una la simplu (Monterrey, 2012) şi alta la dublu.

Raluca Olaru (66 WTA la dublu) are o finală pierdută la simplu, în 2009 la Bad Gastein (Austria), dar şi trei titluri la dublu şi alte trei finale jucate.

Simona Halep (4 WTA) a început mai greu, cu trei finale pierdute, la Fes (2010, 2011) şi Bruxelles (2012), după care au venit cele şapte victorii la rând (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia în 2013, Doha în 2014), iar luna trecut a jucat finala de la Madrid, pierdută chiar în faţa Mariei Şarapova, adversara de sâmbătă, din ultimul act al turneului de la Roland Garros.

Halep va juca în premieră o finală de Mare Şlem, acesta fiind până acum cel mai bun rezultat al carierei, care îi va aduce, de fapt, şi cea mai bună clasare, de luni fiind numărul 3 mondial. Finala de la Roland Garros, dintre Halep şi Şarapova, are loc sâmbătă, de la ora 16,00, pe arena Philippe Chatrier

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: Halep (22 ani), a patra favorită a turneului, va disputa în premieră o finală de Mare Şlem, contra unei adversare mult mai experimentate, rusoaica având în palmares patru astfel de turnee, ultimul chiar la Roland Garros, în 2012.

Constănţeanca a devenit a treia jucătoare română calificată în finala Openului Franţei, după Florenţa Mihai şi Virgina Ruzici. Florenţa Mihai a pierdut finala disputată în 1977, în timp ce Virginia Ruzici a ieşit învingătoare în 1978, iar în 1980 a pierdut.

Halep, campioană de junioare la turneul parizian în 2008, şi-a asigurat un cec de 825.000 de euro şi 1.200 puncte, iar de luni va fi numărul trei mondial, indiferent de rezultatul finalei, în condiţiile în care în mai 2013 ocupa locul 64 în ierarhia WTA.

Jucătoarea română, care nu trecuse până acum de turul secund al competiţiei pariziene la nivelul seniorilor, nu a cedat niciun set în cele şase partide jucate la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros. Până în semifinala cu Petkovic, câştigată după un tiebreak în setul al doilea (6-2, 7-6), Halep a cedat maxim patru jocuri în fiecare set, fapt petrecut în doar două confruntări, cu Heather Watson (6-2, 6-4) şi cu Sloane Stephens (6-4, 6-3).

Şarapova (27 ani) s-a impus în două seturi în primele trei tururi, dar pe următoarele trei şi le-a adjudecat în trei seturi, de fiecare dată după ce a pierdut manşa inaugurală.

Simona Halep a eliminat trei capi de serie, Stephens (N. 15), Kuzneţova (N. 27) şi Petkovic (N. 28), în timp ce Şarapova a scos din cursă doar doi, Bouchard (N. 18) şi Stosur (N. 19). Şarapova este a treia rusoaică pe care o va întâlni Simona Halep anul acesta la Roland Garros, celelalte două confruntări neavând practic istoric, 6-0, 6-2 cu Alisa Kleibanova, 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuzneţova. Dacă Şarapova (numărul 8 mondial) a petrecut 10 ore pe zgura pariziană în 2014, Halep a jucat anul acesta doar 7 ore şi 26 minute la Roland Garros.

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA: Simona Halep are în palmares şapte titluri WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia – 2013, Doha – 2014) şi a mai jucat patru finale (Fes – 2010, 2011, Bruxelles – 2012, Madrid – 2014). Şarapova a câştigat 31 de titluri, dintre care patru de Mare Şlem, iar anul acesta s-a impus la Stuttgart şi Madrid. Anul trecut, Şarapova a fost învinsă în finala de la Roland Garros de americanca Serena Williams.

Şarapova, fost lider în ierarhia feminină mondială, o conduce pe Simona Halep cu scorul de 3-0 la meciurile directe, după ce a mai învins-o în 2012 de două ori, în turul III Indian Wells (suprafaţă dură), cu 6-3, 6-4, şi în primul tur la Beijing (suprafaţă dură), cu 7-5, 7-5, şi luna trecută la Madrid (zgură), în finală, cu 1-6, 6-2, 6-3.

Performanţa Simonei la Internaţionalele Franţei a stârnit un val uriaş de simpatie în ţară, în toate mediile, sportiv, presă, social, politic etc. Mesaje de susţinere au transmis numeroşi foşti sau actuali sportivi, oameni politici, organizaţii şi chiar militarii români detaşaţi în Afganistan. Tânăra jucătoare română va fi încurajată din tribune de familie şi prieteni în meciul de sâmbătă, unul deosebit de important pentru cariera sa, care abia a început să strălucească. 

SIMONA HALEP VS MARIA SHARAPOVA:  Fişa celor două finaliste de la Roland Garros

Simona Halep şi rusoaica Maria Şarapova vor juca finala probei feminine de simplu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, sâmbătă, de la ora 16,00 (ora României).

PREZENTAREA FINALISTELOR

Simona Halep (România)

Data de naştere: 27 septembrie 1991 (22 ani)

Înălţime: 1,68 m

Greutate: 60 kg

Jucătoare de mâna dreaptă, rever cu două mâini

Nr. 4 mondial

Palmares: 7 titluri (unul în 2014 la  Doha)

Într-un turneu de Mare Şlem: niciun titlu, prima finală

Parcursul la Roland Garros 2014

Turul 1: 6-0, 6-2 cu Alisa Kleibanova (Rusia) 

Turul 2: 6-2, 6-4 cu Heather Watson (Marea Britanie)

Turul 3: 6-3, 6-0 cu Maria-Teresa Torro-Flor (Spania)

Optimi: 6-4, 6-3 cu Sloane Stephens (SUA/N.15)

Sferturi: 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuzneţova (Rusia/N.27)

Semifinale: 6-2, 7-6(7/4) cu Andrea Petkovic (Germania/N.28)

Seturi câştigate/pierdute 12/0

Timp petrecut în teren 7 ore şi 26 minute

Maria Şarapova (Rusia)

Data de naştere: 19 aprilie 1987 (27 ani)

Înălţime: 1,88 m

Greutate: 59 kg

Jucătoare de mâna dreaptă, rever cu două mâini

Nr. 8 mondial

Palmares: 31 titluri (două în 2014, la Stuttgart şi Madrid)

În turneu de Mare Şlem: 4 titluri, dintre care unul la Roland Garros în 2012

Parcursul la Roland Garros 2014

Turul 1: 6-1, 6-2 cu Ksenia Pervak (Rusia) 

Turul 2: 7-5, 6-2 cu Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 

Turul 3: 6-0, 6-0 cu Paula Ormaechea (Argentina)

Optimi: 3-6, 6-4, 6-0 cu Samantha Stosur (Australia/N.19)

Sferturi: 1-6, 7-5, 6-1 cu Garbine Muguruza (Spania)

Semifinale: 4-6, 7-5, 6-2 cu Eugenie Bouchard (Canada/N.18) 

Seturi câştigate/pierdute: 12/3

Timp petrecut în teren: 10 ore

Precedentele meciuri faţă în faţă: Şarapova conduce cu 3-0

2012 – Indian Wells (suprafaţă dură) – Turul 3: Maria Şarapova 6-3, 6-4

2012 – Beijing (suprafaţă dură) – Turul 1: Maria Şarapova 7-5, 7-5

2014 – Madrid (zgură) – Finală: Maria Şarapova 1-6, 6-2, 6-3

Ultimele 10 finale de la Roland Garros:

2013: Serena Williams (USA) – Maria Şarapova (Rusia) 6-4, 6-4

2012: Maria Şarapova (Rusia) – Sara Errani (Italia) 6-3, 6-2

2011: Li Na (China) – Francesca Schiavone (Italia) 6-4, 7-6

2010: Francesca Schiavone (Italia) – Samantha Stosur (Australia) 6-4, 7-6

2009: Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Dinara Safina (Rusia) 6-4, 6-2

2008: Ana Ivanovic (Serbia) – Dinara Safina (Rusia) 6-4, 6-3

2007: Justine Henin (Belgia) – Ana Ivanovic (Serbia) 6-1, 6-2

2006: Justine Henin (Belgia) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-4, 6-4

2005: Justine Henin (Belgia) – Mary Pierce (Franţa) 6-1, 6-1

2004: Anastasia Mîşkina (Rusia) – Elena Dementieva (Rusia) 6-1, 6-2

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cine se află, de fapt, în spatele Wizz Air, compania care a provocat scandaluri imense în România. Mii de turiști se plâng de zboruri amânate sau anulate
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Haos în sistemul medical. Unde se calcă pacienții în picioare
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Curtea Internațională de Justiție declară ilegale colonizările israeliene din teritoriile palestiniene ocupate
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'