Dragnea: Ne interesează majorităţi locale şi să colaborăm în Parlament cu PP-DD

Discuţiile dintre PSD şi PP-DD vizează construirea de majorităţi locale, acolo unde este posibil, şi colaborarea în Parlament, a declarat duminică la Alexandria preşedintele executiv al social-democraţilor, vicepremierul Liviu Dragnea.
Romania TV
08 iun. 2014, 11:55
Dragnea: Ne interesează majorităţi locale şi să colaborăm în Parlament cu PP-DD

„M-am întâlnit cu domnul prim-ministru Victor Ponta şi cu conducerea PP-DD. Ne interesează, în primul rând, posibilitatea de a construi nişte majorităţi în judeţele unde putem, unde numărul de consilieri ai noştri împreună cu numărul de consilieri ai dumnealor pot constitui o majoritate, pentru că în toată ţara PDL şi PNL încearcă să rupă majorităţile care au fost date de cetăţeni în 2012 şi să aducă în guvernarea locală pe cei de la PDL”, a precizat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit lui, social-democraţii optează pentru o colaborare cu PP-DD pentru că acest partid s-a declarat ‘împotriva regimului Băsescu’.

„În al doilea rând încercăm să vedem dacă putem avea o colaborare parlamentară, pornind de la ideea că alianţei pro-Băsescu PDL-PNL noi îi opunem o alianţă anti-Băsescu, PP-DD declarându-se public împotriva regimului Băsescu şi împotriva oricărui partid care îl susţine pe Traian Băsescu”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Viceprim-miniştrii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au participat duminică la sediul Prefecturii Teleorman din Alexandria la ceremonia de instalare în funcţie a subprefectului Alexandru Răzvan Ceciu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți