Un tratament revoluţionar ar putea combate cele mai grave forme de cancer

Imunoterapia, care a obţinut succese remarcabile în ultimii ani în bătălia împotriva melanomului, a fost prezentată, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revoluţionar ce oferă o speranţă de vindecare a altor forme de cancer greu de tratat.
Iulian Tudor
10 iun. 2014, 11:02
Un tratament revoluţionar ar putea combate cele mai grave forme de cancer

Imunoterapia reprezintă o nouă abordare, bazată pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care astfel, începe să atace tumorile canceroase, scrie doctorulzilei.ro.

„Aspectul genial al acestei abordări constă în faptul că este mai selectivă şi că produce remisii durabile, nu numai în rândul unui număr restrâns de pacienţi, ci şi în cazul unui grup mai mare, care suferă de metastaze de melanom, fapt care este cu adevărat revoluţionar”, a declarat luni Steven O’Day, profesor asistent de medicină la Universitatea din California de Sud.

Citeşte şi Alimente care te ajută să ţii cancerul departe

El a vorbit despre rezultatele ultimelor teste clinice în imunoterapie, prezentate la conferinţa anuală a American Society of Clinical Oncology (ASCO), ce a avut loc între 30 mai – 3 iunie, la Chicago.

Conform unui studiu publicat la sfârşitul anului 2013, 40% dintre bolnavii afectaţi de melanom invaziv trataţi prin imunoterapie nu au mai manifestat niciun simptom al bolii timp de şapte ani. Cele trei teste clinice promiţătoare prezentate luni ar putea permite creşterea cazurilor de remisie a bolii.

„Pentru prima oară (datorită acestei terapii, n.r.), vedem progrese semnificative împotriva altor tipuri de cancer, care prezintă tumori foarte greu de tratat”, a adăugat Steven O’Day.

Astfel, unul dintre testele clinice a relevat o remisie fără precedent în cazul a două tinere cu cancer metastazat al colului uterin, după o imunoterapie care a ţintit papilomavirusul (HPVI) din tumoare. Peste 70% dintre formele de cancer uterin sunt provocate de o infecţie cu acest virus, în urma contactului sexual.

Citeşte şi Cauzele apariţiei cancerului de col uterin

Prima pacientă nu a mai prezentat nicio urmă a cancerului de peste doi ani, iar a doua, de un an.

Un alt test clinic de fază 1 arată o eficienţă şi mai sporită prin combinarea a două tipuri de anticorpi, Yervoy şi Nivolumab, produşi de laboratorul american Bristol Meyers Squibbs. Acest cocktail a permis o supravieţuire fără precedent de trei ani şi jumătate, în cazul bolnavilor de cancer metastazat, care nu mai putea fi operat.

Aprobat în 2011 de Agenţia americană a alimentelor şi medicamentelor (FDA), anticorpul Yervoy sau ipilimumab a stat la baza primei imunoterapii care a prelungit în mod semnificativ supravieţuirea bolnavilor cu melanom avansat, forma cea mai letală a cancerului de piele. Această moleculă stimulează sistemul imunitar blocând activitatea unei proteine denumite CTLA-4, care este folosită de celulele canceroase pentru a dejuca imunitatea organismului.

Citeşte şi Femeile din România cu vârsta între 25 si 64 de ani trebuie să ştie asta: „Am luat decizia de a…”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Programul Visa Waiver. Informațiile pe care le așteaptă toată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?