„eMAG este mai mult decât o companie, este un spirit, este locul unde munca și talentul sunt puse în valoare și recompensate. Radu a contribuit major la tot ce înseamnă eMAG astăzi, de la ideea de business la aportul în toate etapele de evoluție. Și satisfacția și recompensa pentru această contribuție sunt pe măsură”, declară Iulian Stanciu, director general eMAG.
Radu Apostolescu a decis retragerea din acționariatul eMAG. „La 13 ani de la înființare, eMAG a ajuns acolo unde nici nu știam să visăm la vremea aceea. Este în pole-position pentru a deveni un jucător mare în retailul european și are toate șansele să facă istorie în următorii ani cu echipa puternică pe care o are. Pentru mine este „visul american” împlinit și totodată o misiune îndeplinită. Am parcurs împreună cu eMAG drumul de la zero la dimensiunea actuală, trecând prin nenumarate schimbări și etape, de multe ori cu o viteză incredibilă. Sunt și voi fi mereu foarte aproape de eMAG, dar consider că mi-am atins maximul în raport cu nivelul de dezvoltare al companiei. Este momentul să trec și eu în altă etapă de viață și să mă dedic pornirii sau sprijinirii altor proiecte. M-aș bucura să pot ajuta tineri cu idei să și le pună mai rapid în practică, șansă pe care noi ne-am construit-o aproape singuri la eMAG în primii ani. Le mulțumesc și le sunt recunoscător tuturor colegilor de la eMAG pentru niște ani fantastici și le urez să ajungă acolo unde nici nu visează încă”, declară Radu Apostolescu.
Acționariatul eMAG va fi format, după finalizarea tranzacției, din Iulian Stanciu și grupul Naspers.
În ultimii 13 ani, eMAG s-a plasat în poziţia de lider constant al pieţei, ca urmare a orientării sale permanente către client, manifestată prin servicii care creează noi standarde în piață, precum 30 de zile drept de retur, Service Pick Up and Return, Garanția Plusși Deschiderea coletului la livrare.
Filosofia eMAG este că online se poate cumpăra orice. Oferta eMAG se extinde permanent, atât cu noi categorii de produse, cât și prin eMAG Marketplace, prima platformă online din România care grupează mai mulţi retaileri.
eMAG a dezvoltat programe de training de specialitate diferențiate pe categorii de angajați, precum și cea mai mare Academie din mediul privat. Totodată, eMAG oferă singurul MBA specializat pe ecommerce din România cu profesori experimentați în business-ul internațional.