Procurorii DIICOT l-au prins, într-un prim caz, în data de 8 iunie, pe Marius Cocerjuc (35 de ani) din Bucureşti, având asupra sa cantitatea de 473 grame cannabis, drogurile fiind aduse din Grecia, potrivit unui comunicat emis de DIICOT. La cererea procurorilor, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Marius Cocerjuc pentru 30 de zile, el fiind acuzat de trafic ilicit de droguri de risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de risc.
Într-un alt caz, procurorii au reţinut patru persoane, Ioan Zottu (22 de ani), Nicşor Ilie (27 de ani), Lucian Andrei Giron (28 de ani) şi Narcis Leonard Ion (30 de ani), acuzate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de risc şi de mare risc. Anchetatorii susţin că cei patru, în perioada noiembrie 2013 – iunie 2014, au deţinut şi vândut cantităţi de cannabis, comprimate ecstasy şi cocaină mai multor persoane de pe raza municipiului Bucureşti.
Totodată, cei patru sunt acuzaţi că au introdus, în data de 9 iunie 2014, pe teritoriul României, din Olanda, cantitatea netă de 492,25 grame de cannabis şi 1.007 de comprimate ecstasy, droguri de risc şi de mare risc, destinate vânzării.
Procurorii DIICOT – ST Bucureşti au cerut, marţi, Tribunalului Bucureşti arestarea celor patru inculpaţi şi pentru o perioadă de 30 de zile.
În cele două cazuri, autorităţile au efectuat cinci percheziţii domiciliare, patru pe raza Capitalei şi una pe raza localităţii Bragadiru, judeţul Ilfov.
CITEŞTE ŞI: Drama INCREDIBILĂ a marelui PELE. Fiul său a primit 33 de ani de ÎNCHISOARE