Paznicul unui bazin de înot din Ploieşti, găsit mort pe fundul piscinei

Paznicul de la bazinul de înot VEGA din Ploiești, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit mort în bazin, în condiții suspecte, miercuri dimineață.
Iulian Tudor
11 iun. 2014, 07:29
Paznicul unui bazin de înot din Ploieşti, găsit mort pe fundul piscinei

Femeia de serviciu este cea care a găsit corpul neînsufleţit al bărbatului, aceasta susţinând în fața polițiștilor că ar fi vorbit cu paznicul chiar miercuri dimineață, scrie telegrama.ro.

Bărbatul, care avea printre altele și sarcina de a igieniza bazinul, se pare că ar fi inhalat aburii de la produsele chimice folosite la curățenie și i s-ar fi făcut rău, fapt pentru care ar fi alunecat în bazin și s-ar fi înecat.

Citeşte şi Cadavru descoperit pe râul JIU. Pompierii se lupă să îl scoată la suprafaţă

Potrivit sursei citate, acesta se pare însă că era cunoscut și ca un frecvent consumator de băuturi alcoolice.

La fața locului, au sosit imediat cadrele medicale de la ambulanță, care au identificat cadavrul pe fundul bazinului. Corpul neînsuflețit a fost scos la suprafață cu ajutorul specialiștilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

Citeşte şi Un copil s-a înecat în râul Bârlad, după ce a încercat să spele un căţel

În prezent, polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact condițiile în care s-a petrecut accidentul. Din cauza acestui eveniment, apa din bazin va fi din nou schimbată și se vor face noi lucrări de igienizare, urmând ca în cursul zilei să nu se desfășoare nici o activitate sportivă.

Spynews
Horoscop duminică, 15 septembrie 2024: Scorpionii au parte de multe evenimente
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather au anunțat când vine iarna în București. Temperaturile scad sub 0 grade
Capital.ro
Bărbatul cu care a apărut Simona Halep. Cei doi s-au sărutat (FOTO)
Playtech.ro
Oana Turcu, de nerecunoscut după ce a slăbit spectaculos. Zici că e o altă persoană, cum arată acum
DailyBusiness
Elevii au interdicție la fumat în școli, prin lege! Amenda pe care o riscă cei prinși cu țigari
Adevarul
Imagini șocante de la Revoluția din '89 în „orașul lui Nicu Ceaușescu”. Amănunte neștiute
Spynews
Ce să nu faci după ce ai mâncat. Obiceiul nociv care îți poate distruge sănătatea
Spynews
Românii riscă amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu vor respecta legea. Ce presupune noua modificare legislativă
Evz.ro
Secretul lui Celentano din Las Fierbinți. Cum a slăbit 23 de kilograme
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
Ion Țiriac și-a cumpărat avion de peste 60.000.000 de euro
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Moștenitorul impreiului Alpin și celebra influenceriță și-au spus ADIO! S-a rupt lanțul de iubire după 4 luni
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
Un cutremur a lovit azi România. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Capital.ro
Decizie finală pentru Elena Udrea. E cea mai grea veste pe care a primit-o
StirileBZI
Se dă un salariu de 1.000 de euro lunar! Nu este nevoie de studii superioare!
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a dat vestea cea mare. Ion Ion Țiriac e cel mai fericit
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Donald Trump promite expulzări în masă susținând acuzații false la adresa imigranților haitieni
MediaFlux
PERICOL de RĂZBOI! GERMANIA a INTERVENIT în FORȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...