Precedentul termen limită a expirat marţi la ora 6,00 GMT.
‘Partea rusă a făcut un pas în favoarea continuării negocierilor, care în ultima vreme au fost destul de intensive, şi a decis ca trecerea la sistemul de preplată să fie amânată pentru luni la ora 10,00‘, a declarat preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, la sfârşitul întrevederii cu comisarul european al Energiei, Günther Oettinger.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei de la Kremlin, publicat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, după o convorbire telefonică cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut delegaţiei ruse să continue negocierile cu ‘poziţii constructive’ pentru a se ajunge la un ‘acord reciproc acceptabil’ între Rusia şi Ucraina.
O nouă reuniune pe tema gazelor va avea loc miercuri la Bruxelles între Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, în prezenţa miniştrilor rus şi ucrainean ai Energiei, Aleksandr Novak şi Iuri Prodan.
Gazprom a amânat deja ultimatumul de pe 3 până pe 9 iunie, apoi de pe 9 până pe 10 iunie, după ce a primit din partea Kievului o primă tranşă în valoare de 786 de milioane de dolari.
Gazprom insistă însă asupra rambursării de către Ucraina a întregii sale datorii pentru gazele naturale livrate până acum, datorie care se ridică la 4,5 miliarde de dolari, şi ameninţă să treacă la un regim de plată în avans pentru livrările către Kiev, ceea ce înseamnă o eventuală întrerupere a aprovizionării Ucrainei cu riscul de a o perturba pe cea a UE.
În schimb, Kievul contestă preţul cu care este taxat de la 1 aprilie, de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, un nivel fără echivalent în Europa, în urma preluării puterii de către prooccidentali.
Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.