Călătorii sunt îndemnaţi să pozeze şi să posteze online fotografii cu cei care aduc cu ei prea multe bagaje la bord, folosind hashtag-ul #CarryOnShame.
Campania a fost lansată de jurnalistul şi blogger-ul american Spud Hilton într-un moment în care companiile aeriene introduc taxe mai mari pentru bagajul de cală, motiv pentru care tot mai mulţi turişti optează pentru bagaje de mână cât mai voluminoase cu putinţă. Sunt oameni care au, ca ‘bagaj personal’, câte o geantă sau valiză în care ar putea transporta şi un mic ponei’, observa, critic, americanul pe blogul său.
Jurnalistul vrea ca transportatorii aerieni – care dispun doar de un spaţiu limitat în compartimentele de deasupra locurilor – să ia măsuri împotriva celor care transportă la bord bagaje în exces şi îi încurajează pe călători să facă poze cu aceştia şi să le posteze pe Instagram, Twitter sau Vine