Raio Piiroja, în vârstă de 34 ani, care a ţinut să compară în faţa instanţei, chiar dacă nu are rezidenţă în Norvegia, a pledat vinovat, susţinându-şi în acelaşi timp buna-credinţă.
Potrivit Parchetului, plăţile făcute în beneficiul unei agenţii estoniene în perioada în care Piiroja evolua pentru clubul norvegian Fredrikstad între 2004 şi 2011 erau de fapt o plată deghizată a jucătorului.
„Dacă am încălcat legea, trebuie să accept pedeapsa. Acum accept pedeapsa care mi s-a dat şi sunt gata să închid acest capitol„, a spus fundaşul estonian, într-o declaraţie preluată de Agerpres.
Parchetul a cerut 10 luni cu suspendare, în timp ce apărarea a pledat pentru o pedeapsă mai mică, între 6 şi 8 luni.
Sumele datorate fiscului norvegian au fost rambursate în integralitate, potrivit apărării.