CALENDAR ORTODOX 2014: Zi importantă pentru TOŢI creştinii, „Duminica tuturor sfinţilor”

CALENDAR ORTODOX 2014: Duminica Tuturor Sfinţilor, este prima duminică după Rusalii, fiind denumită astfel pentru pomenirea tuturor sfinţilor trecuţi în calendare şi în sinaxare, care s-au proslăvit de Dumnezeu din iubirea Sa atotcuprinzătoare.

Această duminică, prima după Rusalii, este o duminică închinată generic tuturor sfinţilor. Este o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor care s-au pierdut în negura veacurilor, s-au uitat, sau ale căror nume au rămas necunoscute.
Denumirea „tuturor sfinţilor” se află şi în Sfânta Scriptură: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apocalipsa 8:3-4)

Este de remarcat faptul că duminica imediat următoare (a doua duminică după Rusalii) este Duminica Sfinţilor Români, în acest fel fiind întărită comuniunea între sfinţii din toată lumea şi sfinţii din ţinuturile româneşti, care cu viaţa lor au mărturisit pe Hristos şi au făcut să fie lucrătoare în sufletele lor darurile Sfântului Duh.

Duminica Tuturor Sfinţilor, Istoric

Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Antiohia, în secolul al IV-lea, apoi în Apus în anul 608, unde a fost sărbătorită mai întâi la 13 mai, iar mai târziu a fost mutată la 1 noiembrie (aşa cum se sărbătoreşte în Biserica Romano-Catolică până astăzi, ca Sărbătoarea Sfinţilor). În Biserica Ortodoxă această pomenire, a sfinţilor de pretutindeni şi din toate timpurile, se face în prima duminică după Rusalii.

CALENDAR ORTOODX 2014: Duminica aceasta este rânduită să amintească pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi, câţi au existat în istorie. Sfânta Biserică ne pune înainte, cu acest prilej, un text din Sfânta Evanghelie după Matei, care vorbeşte despre datoria de a mărturisi credinţa, aşa cum sfinţii au mărturisit-o cu viaţa şi chiar moartea lor.

Textul lasă loc câtorva întrebări, în aparenţă uşor de răspuns. O să încercăm să ni le punem împreună şi să căutăm tâlcul cel adevărat al celor spuse de Mântuitorul.

Apostolii care au auzit aceste sentinţe, după cum vedem, categorice şi severe şi, să recunoaştem, greu de înţeles şi de pus în practică, nedumeriţi, l-au pus pe Sfântul Apostol Petru să-L întrebe pe Mântuitorul: „Doamne, iată noi am lăsat toate şi ţi-am urmat Ţie. Ce va fi cu noi?“ Mântuitorul i-a consolat: „Adevărat vă grăiesc vouă că, la naşterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, atunci şi voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, veţi şedea pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel“ (Matei 19, 27-28).

După ce i-a răspuns aceasta Sfântului Apostol Petru, a mai adăugat însă ceva şi pentru toţi ceilalţi, un cuvânt care se adresa tuturor oamenilor, nu numai Sfinţilor Apostoli: „Şi tot cel ce a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică“ (Matei 19, 29). După ce a spus acestea, a făcut o încheiere cam neaşteptată, faţă de speranţele pe care li le dăduse: „Însă mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă vor fi întâi“ (Matei 19, 30).

Acum, după ce am parcurs întregul text al Sfintei Evanghelii, alcătuit din pericope disparate în Evanghelia după Matei, dar rânduite anume aşa, ca să se potrivească amintirii şi înţelegerii de către noi a sacrificiilor şi răsplătirii sfinţilor, ne dăm seama că, într-adevăr, textul cere explicaţii cu privire la câteva din cuvintele rostite de Mântuitorul în convorbirea Sa cu ucenicii Săi. Cum adică: să nu iubeşti pe tată şi pe mamă? Sau: cei dintâi să fie pe urmă, şi cei de pe urmă să fie întâi?

Pentru a reuşi să înţelegem acest lucru, va trebui să le lăsăm deocamdată deoparte şi să revenim la semnificaţia sărbătorii de astăzi. Să ne aducem aminte că Biserica ne-a pus în faţă, înainte de orice, textul despre necesitatea mărturisirii lui Iisus în faţa oamenilor, deci despre necesitatea de a face o declaraţie de credinţă. 

CALENDAR ORTODOX 2014: Ce înseamnă mărturisirea credinţei?

Ce înseamnă a mărturisi pe Iisus Hristos în faţa oamenilor? Înseamnă a recunoaşte în Dumnezeu pe Creatorul universului şi al oamenilor. Înseamnă a-L recunoaşte pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Prin urmare, înseamnă a intra într-o ordine de gândire religioasă. Înseamnă a nu ne considera autonomi, ci dependenţi de Dumnezeu, atât cu privire la începutul, cât şi cu privire la sfârşitul nostru.

A-L mărturisi pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos înseamnă a mărturisi filiaţia noastră divină. Înseamnă a mărturisi că suntem creaţi de Dumnezeu şi că trăim şi existăm în această ordine, în această rânduială divină. Înseamnă a recunoaşte că nu suntem autonomi, aşa cum nu putem fi autonomi faţă de tatăl nostru cel pământesc.

Putem noi să ne lepădăm de propria noastră naştere? De propriii noştri părinţi? Nu putem. Nu putem fi autonomi faţă de ei. Putem fi autonomi faţă de multe alte lucruri, dar noi cei credincioşi nu putem fi autonomi faţă de părinţii noştri de pe pământ, nici faţă de Părintele nostru cel ceresc. Depindem de El, trebuie să-L mărturisim, să-L recunoaştem. Şi odată cu El, şi pe Fiul Său, Iisus Hristos, şi pe Duhul Sfânt.

La aceasta ne cheamă de fapt cuvântul Sfintei Evanghelii: să ne mărturisim legătura noastră cu Dumnezeul Cel ceresc şi cu Fiul Său, Iisus Hristos, pe care Îl acceptăm ca Mântuitor şi Care ne conduce spre Împărăţia cerurilor, prin Duhul Sfânt. Fără această dependenţă, recunoaştere şi acceptare nu putem fi creştini.