O fostă fotbalistă din Bacău s-a călugărit şi antrenează o echipă de copii şi adolescenţi la o congregaţie de maici din Italia.
Timp de 10 ani, Emilia Jitaru a jucat fotbal la Selena Bacău, dar şi în naţionalele României. În urmă cu 21 de ani, Emilia, care are acum 42 de ani, a fost „convocată” de Dumnezeu într-un moment în care, mergând la biserică, a simţit că viaţa monahală trebuie să fie drumul ei în viaţă. „Sportul îmi dădea doar bucurii de moment şi că pe dinăuntru eram goală. Am realizat atunci că Dumnezeu avea o misiune pentru mine”, îşi aminteşte sora Emilia.
„Până atunci eram o fată ca toate celelalte, jucam bine fotbal, aveam un iubit, familia mea stătea bine din punct de vedere economic. Până la un moment dat, din cauza regimului politic din ţară, era periculos să te declari creştin, dar pentru mine, care tindeam mai mult spre ateism, nu a fost o problemă. Dar chiar înainte sărbătoarea Sfintei Marii, pe 12 septembrie 1992, după un meci, am mers la o slujbă şi am început să simt ceva similar cu serenitatea”, povesteşte fosta jucătoare de fotbal.
S-a călugărit în 1992, iar în 1995 a plecat în Italia, la Congregaţia Maestre Pie Venerini, din Roma. Acum este la Livorno, unde în afară de faptul că dă o mână de ajutor la azilul parohiei „Trei Arhangheli”, a deschis o micuţă şcoală de fotbal, pentru copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Sora Emilia şi-a botezat şcoala „Trei Arhangheli”, după numele parohiei, şi a dat un anunţ pentru doritori. Iar telefonul a început să-i zbârnâie. „Am vrut să vină toţi cei cărora le place să joace fotbal doar pentru a fi împreună şi pentru a se distra, toţi cei care, ajunţi la o anumită vârstă, nu mai pot fi selecţionaţi de alte echipe. Are deja 15 elevi, între care i trei fete. Majoritatea au aflat de şcoala maicii Emilia la biserică, dar au transmis mesajul şi altora care nu pun piciorul în casa Domnului.
Astfel, Emilia Jitaru face acum cele mai dragi două lucruri: îşi dedică viaţa lui Dumnezeu şi poate juca şi fotbal. Este atât de dedicată noii sale ocupaţii încât şi-a rupt un picior încercând să-i înveţe pe elevii săi cum să şuteze la poartă, având nevoie de o operaţie. „În ziua în care m-am operat ar fi trebuit să dau un interviu celor de la Rai. Am crezut atunci că Dumnezeu mi-a transmis să nu ies prea mult în evidenţă”, spune sora Emilia, care counduce două antrenamente pe săptămână.
Părinţii sunt şi ei mulţumiţi că fiii lor pot juca fotbal şi se pot distra în acelaşi timp. „Nu voiam să îmi dau copilul la o şcoală de fotbal pentru că nu îmi plăcea ideea unui antrenor care vrea să scoată la suprafaţă campioni uitând că are în faţă nişte copii”, spune mama unuia dintre elevii Emiliei.
În schimb, sora Emilia foloseşte fotbalul ca mijloc de a educa copiii, insuflându-le valori pierdute în acest sport şi învăţându-i să şi piardă: „Pentru mine aceasta este noua evanghelizare. Fotbalul este unul dintre multele moduri în care se poate face pasul către Dumnezeu, către a fi mai bun, mai atent la realitatea socială, către a fi un om mai bun”.